În contextul unor oscilaţii foarte mari ale preţurilor la proprietăţile imobiliare, ARB propune ca evaluarea individuală să fie realizată doar la acordarea creditelor şi când se pune problema unei executări, iar pe perioada împrumutului să se folosească aşa-zisa metodă "din birou", pe baza unor indici acceptaţi de toată lumea."Nu se mai pot face în aceste zile evaluări individuale, nu poţi să te duci la om, să-i baţi la uşă şi să-l întrebi dacă mai are gresia şi faianţa de acum doi ani", a spus preşedintele ARB, Radu Gheţea, citat de Mediafax.
Fiecare bancă are obligaţia să reevalueze o dată pe an imobilele luate în garanţie ipotecară la acordarea creditelor, conform cerinţelor BNR şi reglementărilor europene, care sunt în vigoare de câţiva ani buni. Până acum, băncile nu s-au grăbit să facă aceste reevaluări, dat fiind că piaţa imobiliară a tot crescut. Anul 2010 a venit însă cu noi scăderi, iar băncile şi-au trimis evaluatorii să bată la uşile clienţilor.