
Pe 15 septembrie, în timp ce secretarul de Stat al SUA se afla în vizită în Israel, premierul Benjamin Netanyahu a ținut un discurs la Ministerul de Finanțe, expunând strategia Israelului într-un razboi comercial, economic, mediatic și militar care va dura cel puțin câțiva ani.
”State precum Qatar investesc sume uriașe pentru a influența statele vestice cu agenda anti-israeliană, prin boți, inteligență artificială și publicații. Presa tradițională se aliniază cu minoritățile islamice care se opun politicilor guvernelor vestice. Situația aceasta ne pune într-un fel de izolare. Putem ieși din ea? Da. În primul rând, putem lupta pe frontul mediatic. Am discutat despre asta cu ministrul de Finanțe. Va trebui să investim în asta foarte mult, o contramăsură la această incitare din presă și la părtinirea arătată de rețelele sociale. Este absolut necesar”, a spus atunci Netanyahu.
După mai puțin de două săptămâni, Netanyahu a făcut aluzie la existența unei comunități de influenceri sponsorizați de Israel. ”Trebuie să ripostăm. Cum să facem asta? Prin influencerii noștri. Cred că ar trebui să vorbiți cu ei, cu acea comunitate, sunt foarte importanți”.
Potrivit Responsible Statecraft, influencerii fac bani frumoși de pe urma colaborării cu Israelul, fiind plătiți în medie cu 7.000 de dolari pentru o postare pe rețele precum TikTok sau Instagram. Bridges Partners, firmă care lucrează cu Ministerul israelian de Externe, a trimis nu mai puțin de 900.000 de dolari la Havas Media Group Germany (un grup media internațional care lucrează pentru Israel), pentru a face plăți pentru 14-18 influenceri pentru perioada iunie-noiembrie. Firma a estimat că acești influenceri vor avea 75-90 de postări în acest interval. Scăzând cheltuielile de producție și cele administrative, influencerii ar fi primit circa 7.000 de dolari pentru fiecare postare.
Responsible Statecraft scrie că firma Bridges Partners este deținută de doi israelieni și se ocupă cu „promovarea schimburilor culturale intre SUA și Israel”. Firma are sediul la Washington, iar campania legată de influenceri se numește ”Esther Project”, un nume care amintește de ”Project Esther” al Heritage Fioundation – o campanie agresivă pentru combaterea antisemitismului. Purtătorul de cuvânt al Heritage Foundation a declarat că nu există nicio legătură între cele două campanii.
Un fel de bocitoare platite.
Daca mai era nevoie de explicatii pentru unele postari „inocente’ inclusiv pe forumuri cunoscute.
O falsa realitate. False discutii. Bani falsi si valori false.
Numai cei care nu cunosc istoria pot pune botnitza la propaganda anti-Israel.
Dati mai putin, sa ajunga la toata lumea!
Fereasca Dumnezeu sa faca ceva uman gen sa nu-i mai omoare/ reprime pe aia. Nuuuu, Noi dam bani sa schimbam perceptia! Parca evreii erau experti in finante. Pai era mai ieftin sa-i lase in pace pe gazani. Sau nu au de gand sa plateasca banii aia asa cum fac romanii?