160 milioane euro, adică jumătate din totalul programului dedicat „asistenței tehnice” pe fonduri europene pentru România, se duc oficial pe cheltuieli cu sporul la salarii de 75% „pentru personalul care gestionează fonduri europene”, susține parlamentarul Cristian Ghinea.
Useristul mai afirmă că platforma „O Țară ca Afară” analizează în detaliu și semnalează că acest spor la salariu este încasat de toți funcționarii din sistem și nu în funcție de performanță, reală, individuală. În plus, recent, Guvernul PNL a decis să transfere spre acest program 80 milioane de euro de la Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Au luat bani de la fondul pentru autostrăzi și mediu (unde nu avem proiecte) ca să se suplimenteze banii din fondul consumat pe sporul funcționarilor MFE, care e folosit la asta în loc să fie folosit la dezvoltarea de proiecte. Frumoasă ironie. Fix în anul în care guvernul se laudă că dă drumul la autostrăzi”, spune Cristian Ghinea, eurodeputat USR PLUS/ Renew Europe.
Analiza „Cine împarte parte-și face! Spor la salarii pentru funcționarii MFE, din «asistență tehnic㻓 arată problema gravă a destinației ratate a fondurilor alocate oficial de UE prin POAT (circa 330 milioane € în total) – care ar trebui să susțină o problemă majoră a României: pregătirea proiectelor.
Beneficiarii normali, cei care derulează efectiv proiecte (Primării, Consilii Județene, chiar companii private din componentele de Competitivitate), au avut acces la o bucată foarte mică din acest program.
Din păcate, per ansamblu, 91% din banii acestui program merg la proiecte derulate de MFE sau de instituțiile satelit ale MFE (inclusiv cele care ar trebui să controleze acest Minister).

„Mai rău este că MFE se pregătește să repete toate greșelile. Am consultat viitorul Program Asistență Tehnică – versiunea publicată până acum de MFE – și constatăm că pentru următorii 7 ani este gândit în același mod, permite ca banii să fie consumați ineficient. Axele și prioritățile de finanțare sunt formulate aproape identic”, spune Vlad Botoș, eurodeputat USR PLUS/ Renew Europe.
Din proiectul programului publicat de minister reiese că suma alocată va fi de aproape 600 milioane euro.
multe lepre de hranit…
Si, urla in laudatio nonstop cocalarii principali ai tarii ca se construiesc drumuri si sosele! Bai mincinosilor, dar madam frantuzoaica care a fost mare sef la distrigaz pusa de ambasada franceza unde a murit un om aproape carbonizat in bucuresti, dupa care era, si poate inca mai este supervizor la constructia de soseledin timpul bechtel (cu firma CIUCIU.s.a) de incaseaza bani masiv fara sa se construiasca niciun centimetru de sosea, a ramas sa incaseze gras din bugetulstatului, metoda de furat prin lege, asa e? Tuta candideaza la unul din sectoarele capitalei! Romanul e fraer, asa e? Sau, il considerati voi fraer!