Un bărbat săltat în Timişoara a fost dus la audieri în Sibiu în dosarul privind agresiunea asupra omului de afaceri Adrian Kreiner, care a fost bătut şi jefuit, iar ulterior a murit la spital, au declarat surse judiciare.
Ora de Sibiu relatează că bărbatul este bănuit că i-ar fi găzduit, pentru scurtă vreme, pe cei trei cetăţeni care l-au omorât pe omul de afaceri sibian, în propria locuinţă.
Potrivit sursei citate, unul dintre suspecţi a fost deja identificat cu ajutorul ADN-ului pe care anchetatorii l-au prelevat din casa lui Adrian Kreiner. Acesta ar fi un apropiat al bărbatului din Dumbrăviţa care, în această dimineaţă a fost ridicat din Timişoara, de la o altă adresă decât cea de domiciliu.
Reporter Observator: Bărbatul a fost prins la Timişoara şi adus în calitate de martor la IPJ Sibiu. În urma audierilor, ar putea fi reţinut ca şi complice.
Individul dus la audieri ar fi încercat să ajute şi la vânzarea ceasurilor furate de la omul de afaceri ucis.
Fapta – la care ar fi participat trei indivizi – a avut loc în data de 6 noiembrie şi autorii încă nu au fost prinşi. Aceştia purtau cagule, potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere din Sibiu.
Omul de afaceri a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi bani, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, care nu au fost lovite.
Afaceristul sibian a decedat la spital ca urmare a rănilor cauzate de cei trei hoţi.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
De ce nu scrieți că sunt 3 pakistanezi ??? Politically correct🤔
Aduceți cât de mulți pt că au obiceiuri frumose
S-a constatat ca cei pakistanezi care l-au asasinat erau nu din Pakistan ci din Romania
„În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, care nu au fost lovite”
Voi sunteți nebuni?…ăia trei au acum altă misiune!…Iar asta e plevușca…auzi ăla care a închiriat!…