Bărbatul care a tăiat intenționat coarda unui alpinist utilitar, condamnat cu suspendare

Bărbatul care în 2011 a tăiat coarda de susţinere a unui alpinist utilitar ce executa lucrări de izolare termică a blocului în care locuia, victima fiind rănită grav după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ zece metri, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Constanţa. Bărbatul, acum în vârstă de 60 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale, fiind acuzat de omor calificat.

De asemenea, a fost obligat să-i plătească victimei 3.500 de lei despăgubiri materiale şi 40.000 de lei daune morale, la care se daugă 1.284,68 de lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare. Senţinta instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Incidentul s-a produs la sfârşitul lunii octombrie 2011, la un bloc de patru etaje de pe strada Dezrobirii din municipiul Constanţa. Bărbatul, Costel Stoian, al cărui apartament se află la etajul al treilea al blocului şi era deja izolat termic, deranjat de faptul că alpinistul, în timp ce placa faţada blocului, îi trecea prin dreptul geamurilor, l-a atenţionat să nu mai coboare pe coarda de susţinere prin dreptul locuinţei sale pentru că-i strică lui izolaţia. Locatarul l-a avertizat pe alpinist că o să-i taie coarda dacă nu se opreşte şi, cum acesta şi-a văzut mai departe de treabă, a tăiat coarda.

Alpinistul a căzut de la etajul al treilea, suferind mai multe traumatisme şi leziuni şi fiind transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.