Declarațiile de joi ale lui Traian Băsescu, cu privire la “riscurile Găgăuzia şi Transnistria”, pe care preşedintele le-a făcut după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, au fost sancționate de Mihail Formuzal, başcanul Găgăuziei
Potrivit site-ului oficial al UTA Găgăuzia, din acest motiv, Băsescu ar merita chiar să fie declarat persona non grata.
Mihail Formuzal a pledat pentru dreptul unităţii autonome la referendum, acțiunea fiind, spune el, una constituțională.
„Acţionăm într-un cadru constituţional, nu încălcăm nimic. Avem dreptul să organizăm un referendum consultativ pe teritoriul Găgăuziei”, a spus Formuzal.
“Acţiunile noastre sunt în conformitate cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, care prevede că regiunea are dreptul la autodeterminare, în cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, a precizat Formuzal.
Formuzal a comentat și decizia Procuraturii Generale a Republicii Moldova, care a deschis la începutul lui ianuarie un dosar penal împotriva reprezentanţilor locali care continuă pregătirile în vederea referendumului.
„De ce nu a fost intentat niciun dosar penal celor care au pledat şi pledează pentru lichidarea statului moldovenesc? De ce până acum autorităţile de la Chişinău nu l-au declarat pe (preşedintele Traian) Băsescu persona non grata pentru declaraţiile sale? Din contră, cei care pledează pentru păstrarea Republicii Moldova sunt urmăriţi penal în această ţară”, a spus başcanul Găgăuziei.
Băsescu a acuzat în mai multe rânduri lipsa de reacţie la nivel european faţă de riscurile în privinţa independenţei şi suveranităţii R. Moldova.
Acesta mai spunea că România nu va rămâne impasibilă dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să întoarcă R. Moldova din drumul spre UE.