Băsescu: Am văzut-o pe Koveși făcând politică mai ceva ca doctor Ponta

Fostul președinte Traian Băsescu critică pe pagina sa de Facebook prestația unor persoane publice, printre care și șefa DNA Laura Codruța Kovesi, într-un mesaj în care se întreabă ce-o fi aceea responsabilitate a funcţiei.

Băsescu afirmă că a văzut-o pe Laura Codruța Kovesi la bilanţul DNA făcînd politică mai ceva ca „doctor Ponta”, vorbind „despre sute de kilometri de autostrăzi, indemnizaţii pentru copii, pensii pentru vîrstnici şi spitale noi, în baza unor evaluări umflate, ca şi cum substituia tot Parlamentul în an electoral”.

„Dar n-am văzut-o pe ”glorioasa” doamnă Koveşi asumîndu-şi responsabilitatea funcţiei pentru faptul că în cele două mandate de Procuror General, instituţia pe care a condus-o a tergiversat şi nu a soluţionat Dosarul Revoluţiei”, spune Traian Băsescu.

Textul postat de Traian Băsescu:

„Ce-o fi aceea responsabilitate a funcţiei?
L-am văzut pe “gloriosul” Primar General al Capitalei, ce-i drept interimar, care refuză să-şi asume responabilitatea funcţiei pentru redeschiderea celui mai modern stadion din România, Naţional Arena.
Am văzut un “glorios” general de pompieri acoperit de şnururi sclipitoare şi cu caschetă cu “cuc” din fir aurit în frunte (ca să ştim în ce direcţie merge), spunîndu-ne că nu dă autorizaţie pentru funcţionarea Arenei Naţionale, fără să aibă alt argument în afară de cel al laşităţii de a se ascunde în spatele dramei de la Colectiv, dar şi al refuzului de a-şi asuma responsabilitatea funcţiei, chiar dacă la copertină s-au făcut probe de rezistenţă la foc.
Am văzut-o pe doamna Koveşi făcînd politică mai ceva ca doctor Ponta, vorbind la bilanţul DNA despre sute de kilometri de autostrazi, indemnizaţii pentru copii, pensii pentru vîrstnici şi spitale noi, în baza unor evaluări umflate, ca şi cum substituia tot Parlamentul în an electoral, dovedind “calităţi” politice nebănuite la datele cînd am tot numit-o în funcţii importante. Dar n-am văzut-o pe ”glorioasa” doamnă Koveşi asumîndu-şi responsabilitatea funcţiei pentru faptul că în cele două mandate de Procuror General, instituţia pe care a condus-o a tergiversat şi nu a soluţionat Dosarul Revoluţiei.
L-am văzut frecvent pe “gloriosul” nostru Guvernator al BNR, domnul Isărescu, dînd lecţii despre politicile de prudenţialitate bancară şi politicile monetare, dar niciodată asumîndu-şi o urmă de responsabilitate a funcţiei pentru drama celor care au contractat credite care acum au ajuns imposibil de plătit. Oamenii au devenit mai săraci decît atunci cînd, cu speranţă, au contractat creditul, dar responsabili sunt doar ei.
L-am văzut pe “gloriosul” doctor V.V.Ponta, asumîndu-şi iluzorii succese economice, dar nu l-am văzut asumîndu-şi, măcar parţial, responsabilitatea că România nu a reuşit să cheltuiască şi a pierdut 7 miliarde de Euro bani nerambursabili, puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană.
Oare cum o fi să ai funcţie mare, bine plătită, dar să nu-ţi asumi responsabilitatea funcţiei ?
PS – aceste rînduri mi-au fost inspirate de modul curajos şi cinstit în care proprietarul făbricuţei de lactate Brădet şi-a asumat public responsabilitatea contaminării cu E.coli a bebeluşilor, în condiţiile în care la această oră nu este clară vina producătorului de lactate (părinţii prea multor bebeluşi infectaţi cu bacteria E.coli declară public, că nu au cumpărat produse lactate Brădet)”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.