Traian Băsescu şi-a dat arama pe faţă. Voluntar sau involuntar nu se mai poate ascunde: face tot posibilul ca revizuirea Constituţiei să eşueze.
Două referendumuri în 7 zile
Traian Băsescu a anunţat luni seara că va declanşa referendumul pentru unicameral, după ce noua lege a referendumului va fi promulgată şi după ce Parlamentul va vota Legea de revizuire a Constituţiei, dar fără să ţină cont de consultarea din 22 noiembrie 2009.
La prima vedere, se poate spune că este un pas înapoi. Dar numai pentru analiştii nepregătiţi. Pentru că Traian Băsescu şi-a devoalat planul: va organiza referendumul său cu o săptămână înaintea referendumului pentru aprobarea Legii pentru revizuirea Constituţiei.
Miza: electorat redus la revizuire
Prin urmare vom avea două referendumuri în decurs de o săptămână. Acest aspect demonstrează clar că nu monocameralismul sau reducerea numărului de parlamentari reprezintă interesul lui Traian Băsescu, ci sabotarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Să presupunem (prin absurd) că trece referendumul pentru unicameral. Practic – nu mai discutăm că este un referendum pur consultativ – nimic nu se mai poate schimba în legea de revizuire, pentru că această lege va fi deja trecută de CCR şi de Parlament.
Este de la sine înţeles că, la un interval de o săptămână, electoratul nu mai iese la vot la al doilea şi singurul referendum important în număr suficient pentru ca referendumul pentru revizuire să fie validat.
De ce nu vrea Traian Băsescu o constituţie revizuită? Răspunsul este simplu: pentru că oamenii săi plasaţi în diferite funcţii îşi pierd din prerogative, iar, dacă printr-o minune un „urmaş” de-al său ajunge la Cotroceni, nu va mai putea fi preşedinte jucător. Un preşedinte jucător ghidonat de… Traian Băsescu.