Băsescu către oficialul SUA: „Să discutăm problemele pe care le avem”

Traian Băsescu a discutat, vineri seară, aproximativ o oră, la Palatul Cotroceni, cu Victoria Nuland, adjunctul Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia al Statelor Unite ale Americii.

Băsescu a declarat, în cadrul întâlnirii cu asistentul secretarului american de Stat, că speră că „micile neînţelegeri” nu vor afecta esenţa relaţiilor noastre cu SUA şi că este o onoare prezenţa acesteia la Bucureşti.

„Mă bucur să vă văd din nou aici, la Bucureşti. Este o onoare să vă avem aici. Trebuie să fiţi obosită după zborul prin Europa (…) E o mare plăcere pentru noi să discutăm problemele pe care le avem”, i-a spus Traian Băsescu oficialului american, la începutul întrevederii, potrivit imaginilor puse la dispoziţie de Administraţia Prezidenţială.

„Şi importanţa alianţei noastre (…)”, a spus Victoria Nueland.

Traian Băsescu a spus, la rândul său: „Sper că micile neînţelegeri nu vor afecta substanţa relaţiilor dintre ţările noastre”.

Cu puţin timp înainte de a începe întâlnirea lui Traian Băsescu cu adjunctul Secretarului de Stat american, în faţa Palatului Cotroceni s-au strâns aproximativ 20 de manifestanţi.  Protestatarii au scandat „Hoţii!”, „Jos Băsescu!”,  „Mars din Palat, vrem suspendat”.

Adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a venit la Bucureşti vineri.

„În Bucureşti, România, de pe 10 ianuarie până pe 11 ianuarie, adjunctul secretarului de stat (Victoria) Nuland se va întâlni cu înalţi oficiali ai guvernului României şi cu membri ai societăţii civile pentru a discuta chestiuni bilaterale şi regionale, inclusiv despre eforturile pentru întărirea statului de drept„, a anunţat zilele trecute Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat.

Victoria Nuland se va întâlni sâmbătă și cu Titus Corlățean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.