Traian Băsescu și-a dat luni seară cu părerea la TVR despre toate scandalurile momentului.
Băsescu l-a critica pe directorul SRI pe Eduard Hellvig, într-o emisiune în care a vorbit despre un blocaj „puternic” între instituţiile statului, pe liderul PSD Liviu Dragnea și nu a ratat nici întâlnirea ratată a Vioricăi Dăncilă.
Potrivit acestuia, „și Hellvig minte”, „a făcut și el ceva treabă, rețeaua de jurnaliști acoperiți e mai mare ca înainte”.
„Blocajul este total. (…) Ministrul Justiţiei e în război cu procurorul general, preşedintele e în război cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară, (…) Guvernul e în război cu SPP-ul. Să nu credeţi că serviciile care au job-ul ăsta pe care-l are SPP-ul nu sunt cu amigdalele umflate că misiunea a fost preluată de jandarmi. Să nu credeţi că SRI-ul digeră faptul că i s-au tăiat 113 milioane şi s-au dat bani la Interne. Ăsta-i tot război între instituţii. Dacă-i luaţi şi îi călcăm pe cap nu or să recunoască, dar realitatea este că război între instituţii există şi este puternic, ceea ce face ca România să stea pe loc.
Hellvig vrea să arată că el altfel. Și el minte. Hellvig a făcut și el ceva treabă, rețeaua de jurnaliști acoperiți e mai mare ca înainte. Doamna Kovesi, cu toate cele bune făcute, a distrus credibilitatea DNA.” a afirmat Traian Băsescu.
Despre amnistie și grațiere
Băsescu a susținut, luni seara, la TVR, că Liviu Dragnea ”nu a vrut niciodată să dea o lege a amnistiei și grațierii tocmai datorită legăturilor lui cu sistemul” și că liderul PSD a fost amenajat de Laura Codruța Kovesi în dosarul Referendumul.
”Părerea mea este că Dragnea nu a vrut niciodată să dea o lege a amnistiei și grațierii tocmai datorită legăturilor lui cu sistemul. El a fost condamnat cu suspendare la dosarul Referendumului pentru că a fost plină de bunăvoință Kovesi. Sunt probe că s-au furat două milioane de voturi. Eu am parte din aceste probe. Procurorii nu au pus toată grozăvia furtului în dosare. A avut un tratament preferențial. El trebuia să ia ani grei de pușcărie pentru dosarul Referendumul. (…) Dragnea a fost menajat de Kovesi”, a spus Traian Băsescu.
El a mai spus că Liviu Dragnea ”a încercat tot timpul o salvare individuală”.
”Acum a intrat în panică, pentru că nu există salvare individuală. Nu mai are cu cine să o rezolve. Nu Kovesi rezolva problemele la Înalta Curte, pentru că aici e vorba de judecători, ci poate Mitică Dumbravă, poate Coldea… Acum a început să schiaune la Tudorel Toader. Să fim foarte clari, nu se poate da grațiere sau amnistie. În momentul de față societatea românească nu suportă așa ceva. Singura soluție pentru îndreptarea unor ticăloșii e cea propusă de Tudorel Toader. Ăsta știe carte. Chiar dacă mi-e antipatic, ăsta știe carte”, a mai spus Traian Băsescu.
Despre schimbarea lui Dragnea
La același post TV, Băsescu a mai spus, că liderul PSD, Liviu Dragnea, nu este ”la momentul debarcării”, nefiind ”maxim epuizat”, iar schimbarea lui din funcție urmează să se întâmple ”mai spre iarnă”.
”E o luptă teribilă pentru putere. Au simțit slăbiciunea și haita s-a năpustit. În politică lupta pentru putere e nemiloasă, mai ales în momentul în care tu, care ești în vârful puterii politice, nu simți să te dai la o parte. (…) Eu am impresia că sunt destul de exagerate veștile cu scrisoarea, cu 30 de președinți de organizații… Au și ei un statut și nu cred că așa se poate face o debarcare la PSD”, a spus Traian Băsescu la TVR, întrebat care este părerea sa despre situația din PSD.
El a mai afirmat că Liviu Dragnea ”nu e la momentul debarcării”.
”Asta va fi mai spre iarnă”, a adăugat Băsescu.
Potrivit acestuia, în PSD lupta internă nu este generată de ”principii”, ci din cauza ”teleormanizării puterii politice și în partid, și la guvern”, pe toate palierele.
Despre întâlnirea ratată a lui Dăncilă: „Dacă avea protecție SPP, ținea avionul în aer până ajungea ea la aeroport”
Traian Băsescu a catalogat întâlnirea ratată dintre Viorica Dăncilă și Jean Claude Juncker, luni seara, drept ”jenant”, afirmând că ”scrisoarea idioată pe care a trimis-o premierul cu lovitura de stat din România l-a facut pe Juncker să nu mai aibă niciun fel de respect pentru premierul României”.
”Este jenant. Echivalentul lui Juncker în România este premierul. Nu prea se cade să te aștepte premierul la aeroport. Dl. Juncker trebuia să facă o vizită la Palatul Victoria într-o întâlnire nu de un sfert de oră, ci de jumătate de oră, standardul optim, dar foarte probabil scrisoarea idioată pe care a trimis-o cu lovitura de stat din România l-a facut pe Juncker să nu mai aibă niciun fel de respect pentru premierul României”, a declarat fostul președinte al României, la TVR.
Potrivit acestuia, Viorica Dăncilă ”este victima războiului cu alte instituții”.
”Povestea cu SPP e una infinit mai complicată decât se vede. SPP nu înseamnă ofițerul care stă lânga demnitar. SPP e o mașinărie. Vă dau un exemplu, dacă trebuie să sosească un demnitar la Otopeni, SPP este înainte cu două ore la aeroport. SPP i se subordonează toatre instituțiile când execută o misiune – SRI, Direcția de Informații a Armatei, minister de interne șți toate structurile de forță. SPP nu e o cămasă pe care să o dai jos și să îmbraci cămasa Jandarmeriei. Niciun demnitar din lumea asta, serviciul de protocol al niciunui demnitar nu va contacta Jandarmeria Română când vine în România. Este contactat SPP din România pentru protecție, indiferent dacă e vorba de președintele Statelor Unite, Juncker sau președintele Republicii Moldova. Structura asta care e relativ mică, are însă are autoritate totală pe misiuni.SPP cu certitudine a știut ora exactă la care sosește avionul. Dacă doamna Dăncila nu a avut SPP și a avut jandarmeria… Sunt convins că biata jandarmerie nu a știut să sune nici măcar la Romatsa. Dacă Dăncilă avea protecție SPP, ținea avionul în aer până ajungea ea la aeroport”, a menționat fostul șef al statului.
@Vă amintiți și dacă Traian Băsescu , ca și „actor politic”, le-a zis PSD-iștilor „ciuma roșie”, de care își dorea să scape și să îi scape și pe români, de parcă ar fi fost un fel de Mamulos în temnițele domnitorului fanariot ?
Sau vă amintește și de Mamulos din Haducii lui Șaptecai, și prin faptul că Liviu Dragnea i-a fost un fel de „pupil” în politică ?
@Opinați că , oarecum, chipul lui Traian Băsescu și mimica și gestica „personajului politic”, amintesc de
Colea Răutu și în rolul Soliman-Pașa, beglerbegul Rumeliei, din filmul Ștefan cel Mare ?
La interviul de la TVR arata daramat,imbatranit mai ceva ca Tariceanu sau Dragnea!Elefanti fara colti,care nu mai au a cauta in politica…
Basescu ?
Cine e Basescu ?
Ala care ne-a promis ca o „sa traitzi bine” ?
Ala care a demisionat in 5 minute ?
Ala care ….. nu o mai are nici macar pe Udrea pe langa el ?
Ala care, ….. chiar, cine mai e Basescu ?
Remarcați totuși că TVR la invitat pe Băsescu la emisiunea „România 9” cu ocazia redifuzării filmului „Toate pânzele sus” ? Opinați că s-a dorit un moment promoțional pentru film , cu Băsescu în rolul „Spânu”, de care pare apropiat prin trăsăturile fizice și prin „interpretarea artistico-politică” ?
Ăsta zice că stie de când era pe la Cotroceni că traficul aerian ar fi la dispoziția SPP ?
@@????? Tu nu esti updatat…..sii nu este fakenews….La Cotroceni am avut un Presedinte care folosea jardinierele ca urinal sa se usureze ( urineze ).Intr-o duminica, matinal încā, dar cu 4 cuburi in sange, acest marinar care a distrus un popor, fiind insa idolul golanilor si ratatilor timp de 10 ani, i-a pus unuia numit Pahontu pistolul la tampla sa trimita elicopterul SRI dupa coana de Plescoi……Si elicopterul a pornit misiunea imposibila….pe care SRI totusi Pro Patriarch a finalizat-o glorios la fel ca eliberarea jurnalistilor rapiti in Irak …..
Clar că minte Hellvig. Şi unde pe sistem fanariot a acceptat să îl numească pe Erland Cocei ca presedinte A.S.F. este nu numai mincinos ci şi pentru societate nociv si periculos . Dar tu Băsescule eşti cumva Lacrima Christi ? Tu l-ai antrenat pe Hellvig şi pe toți care paralizeazā Romania. Şi stafia Băsescu ne mai preocupă prin institutiile statului incă 50 de ani de acum incolo !
Parca noi nu stim cine esti ? Te stim ma , Basescule !
Basescu e ca Marius Chicos Rostoganul. Orice-l intrebi, el iti spune despre CRASTAVETE. El nu vrea decat sa arate ca populatia nu a votat pentru destituirea lui, ceea ce este o MINCIUNA. Nu inteleg de ce tv aduce CEL MAI MARE MINCINOS POLITIC din istoria Romaniei, sa vorbeasca despre mincinosi. Ce credibilitate are asta?!?
un lucru este cert!…la tupeu nu-l bate nici dracu pe monumentul de subcultura si tradare de neam PUNCT
a fost menajat nu amenajat ca e vorba de un hot nu de un raft deaprozar!
Alexandru Andries – La Telejurnal
https://www.youtube.com/watch?v=bymsicbtHo8
” Cum le stii mata bibicule , mai rar cineva !”
L-au mai invitat și pe Traian Băsescu la televiziune ?
Aveau pesemne spatiu de emisie liber intre doua majorete.Cu aceasta ocazie aflam si cum invartea SPP-ul si aterizarea avioanelor dupa voia lui.Nu e vorba despre o gafa a lui Dancila, ci a celor care au pus la cale operatiunea de dezinformare. In privinta lui Juncker, vorba lui Mircea Badea, sa fi fost o criza de sciatica? Sau apa din avion era cam solida si cam multa ?