Băsescu face instrucţie cu ordonanţele sale politice

Pentru a treia oară preşedintele României se întîlneşte cu parlamentarii PDL!Cel puţin de două ori i-a mai chemat la ordine în acelaşi fel.Pe acelaşi subiect.In aceeaşi cauză.Prima dată le-a spus că pot intra în istorie sau pot ieşi din Parlament!A şi sters pe jos cu ei.Le-a dat şi sarcini!Iar ei au tăcut ca şoriceii!A doua oară,i-a muştruluit din nou!Foştii săi colegi de partid s-au purtat ca iepuraşii.S-au speriati!Le-a zis că fără inteligentele sale măsuri, ar mai fi rezistat 6 luni!Poate chiar un an sau doi!Dar tot s-ar fi prăbuşit!

De ce s-a întîlnit Traian Băsescu şi a treia oară cu parlamentarii PDL în chiar preziua asumării răspunderii în Parlament?Avea o idee nouă?A schimbat macazul? Sub chelia sa lucioasă a tresărit altă idee salvatoare?Sau s-a gîndit că este necesară o batere în cuie a măsurilor de sărăcire a populaţiei?Unde poate fi consfinţită o măsură de sărăcire?Nu cumva Palatul Snagov era cel mai potrivit pentru aceasta?Si dacă măsurile vor da roade se va schimba numele Palatului?Se va numi Palatul Băsescu.Sau Palatul ieşirii din criză!Acolo se fac nunţi,reuniuni,petreceri,botezuri. Se poate boteza şi o epocă!Cine plăteşte botezarea unei epoci?E cadou de la Guvern?Sau de la Elena Udrea,fericită să sponsorizeze o mică excursie de duminică seara? Ce a căutat la Palat fantele Vlădescu şi adormitul Şeitan,remarcaţi şi ei la această instruire politică?I-o fi apucat şi pe ei cheful de drepţi,culcat,tîrîş?Sau au fost chemaţi să traducă pe limba deputaţilor şi senatorilor ce a clocit materia cenuşie a preşedintelui?

Rămîne de neînţeles în baza cărei prevederi legale Traian Băsescu face instrucţie şi-i convoacă pe parlamentari! Parlamentarii nu sunt angajaţi SPP şi nici Parlamentul nu se subordonează preşedintelui.Nici grupurile parlamentare!Nici partidele!Nici chiar guvernul! Nimeni,în afara SPP-ului nu i se supune, nici măcar formal,de nici un fel.Senatorii şi deputaţii au fost aleşi uni-nominal.Ca şi Traian Băsescu.Nu răspund decît în faţa lui Dumnezeu şi a alegătorilor din circumscripţia lor. Si atunci de ce să-i cheme şi să le dea ordine.De sfătuit,nu avea de ce să o facă ascuns,izolat şi păzit într-un palat aflat într-o pădure! Preşedintele se supără cînd i se spune că are comportament dictatorial şi că joacă tontoroiul pe Constituţie!Or aceste convocări ale aleşilor,departe de ochii presei şi ai cetăţenilor face parte din registrul comportamental al unui dictator.Sau din cel al unui şef de bandă! Pentru succesul acţiunii,capul grupării a convocat o pregătire serioasă cu ordonanţele sale politice. A treia variantă nu există!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.