(VIDEO) Băsescu, greu de scos din vila statului

UPDATE. RA-APPS a anunțat că Băsescu nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.

De (I.R.)
(VIDEO) Băsescu, greu de scos din vila statului

UPDATE. RA-APPS a anunțat că Băsescu nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.

Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat.

UPDATE RA-APPS a anunțat că Băsescu nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.

„Prin notificarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) din data de 28.03.2022, Dlui. Traian Băsescu, beneficiarul contractului nr. 1.905/19.02.2015 având ca obiect folosința gratuită a imobilului- reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, i s-a comunicat faptul că în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la încetarea contractului, atât Dumnealui, cât și membrii familiei au obligația de a elibera și de a preda reședința oficială. În data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligația de a elibera și preda imobilul situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1”, au anunțat reprezentanții RA-APPS.

Ca urmare, fostul președinte ar putea fi evacuat.

„Întrucât imobilul menționat nu a fost eliberat și predat către R.A.-A.P.P.S., fostul Președinte al României a fost notificat, în acest sens, prin executor judecătoresc. Precizăm faptul că, în condițiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reședinței oficiale, vom demara procedurile de evacuare”, au precizat reprezentanții RA-APPS.

Băsescu trebuie să părăsească vila de protocol după ce i s-au retras privilegiile de fost președinte, ca urmare a faptului că a fost dovedit colaborator al fostei Securități.

”În primul rând nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. În al doilea rând, am comandat o mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţie undeva”, a afirmat Băsescu, despre noul apartament.

Întrebat când va fi gata apartamentul, a spus că nu ştie. ”Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atît de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică la interior. Cât timp s-au înfruntat cu mine nu au fost în stare de nimic, Când nu am mai fost activ în politica internă, şi-au arătat vitejia”, a mai zis Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a mai spus că a primit notificare de la RAAPPS: ”Am primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul şi că un executor judecătoresc se va ocupa de treaba asta”. Însă, potrivit lui, nu i s-a dat şi un termen pentru a elibera imobilul.

Distribuie articolul pe:

34 comentarii

  1. @RAD DE PROSTI Oglinda este societatea romaneasca .ca tine. Voua va pute adevarul. Preferati sa traiti in mizerii. Preferati sa traiti in minciuna si fatarnicie.Si votati pe cei care va mint si va injosesc cel mai bine. Ca deh, voi va simteti daci liberi si patrioti cu hotii vostri.Si de ce urli? Scrie tembelule cu litere mici. Sau ai impresia ca nu esti luat in seama stiindu-te un neica nimeni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.