Băsescu, împotriva majorării salariului minim și a reducerii TVA

Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criza, afirmă fostul preşedinte Traian Băsescu, într-un mesaj pe reţelele de socializare postat după anunţul privind acordul dintre Guvern şi sindicate privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei începând de la 1 mai.

Fostul şef de stat acuză ”incapacitatea guvernului de tehnocraţi de a rezista presiunilor populiste ale grupurilor parlamentare PSD şi PNL”.

El consideră că soluţia ”pentru a evita intrarea într-o spirală a deprecierii echilibrelor macroeconomice” este suspendarea prin OUG a aplicării prevederilor legale care scad TVA-ul de la 24 la 20 la sută şi a acelora care introduc pensiile speciale şi salarii crescute în sectorul bugetar începînd cu 1 ianuarie 2016, cu o posibilă reanalizare la mijlocul anului viitor, inclusiv pe tema creşterii salariului minim.

”Au apărut deja semnale ale începerii deprecierii situaţiei macroeconomice a ţării: încetinirea creşterii exporturilor, creşterea importurilor de bunuri destinate consumului, creşterea deficitului de cont curent, avalanşa încă nestăvilită a pensiilor şi veniturilor speciale (vezi personal ambulanţă), creşterea deficitului fondului de pensii, creşterea deficitului bugetului de stat pentru anul 2016 (în creştere faţă de 2015), scăderea resurselor alocate pentru investiţii faţă de anii de criză 2009 – 2010. Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criza, iar cei care vor plăti imprudenţa nu vor fi politicienii. Nu vă amăgiţi cu o creştere economică bazată doar pe creşterea consumului. Cine va plăti imprudenţa, populismul şi incompetenţa?”, susţine Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.