Legile protocolului vorbesc despre vizite de stat, vizite oficiale şi vizite de lucru, cu precizarea că primele sunt cele mai importante, ele impunând primirea pe covorul roşu, cele mai înalte onoruri militare, alocuţiuni ale şefilor de stat, dineuri oficiale, convorbiri între patru ochi, conferiri reciproce de înalte ordine şi alte gesturi politice ori protocolare deosebite. Din această perspectivă, în relaţiile româno-americane de după Al Doilea Război Mondial s-au consemnat trei vizite de stat – 1970, 1973 şi 1978 – efectuate de Nicolae Ceauşescu la invitaţia preşedinţilor Richard Nixon (primele două), respectiv Jimmy Carter.
În ce-o priveşte, vizita de lucru efectuată în SUA de Traian Băsescu este una de lucru, dar şi aici există unele nuanţe, ea având loc din proprie iniţiativă, şi nu la invitaţia, de pildă, a Organizaţiei Veteranilor din Războaiele din Irak, Vietnam, Coreea, cărora nu li s-au tăiat subvenţiile cuvenite, sau a altor organizaţii sau asociaţii. Ca urmare, precizările absolut sibilinice – de patru rânduri – ale Administraţiei Prezidenţiale făcute înainte de începerea ei n-au făcut decât să ilustreze bâlbâielile şi bâlbele în organizarea ei, domenii în care slujbaşii de la instituţia respectivă pot primi lesne calificativul de experţi. Scriind acest lucru, aş vrea să reamintesc că ei nu se află la prima ispravă de acest gen şi tot pe spaţiul american. În septembrie 2009, cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale din România, Administraţia Prezidenţială era pe ultima sută de metri cu aranjarea unei vizite în SUA a lui Băsescu şi a cerut unor instituţii centrale de presă – între care TVR, Radio şi Agerpres – să acrediteze trimişi speciali, ziarişti, cameramani, fotoreporteri, pentru această călătorie. Reacţia promptă a Washingtonului, care a precizat că nu agreează o atare vizită în plină campanie electorală prezidenţială românească, a dezamorsat acest proiect.
Acum, cu această vizită de lucru, s-a invocat „finalizarea unor acorduri bilaterale între România şi SUA”, dar orice iniţiat sumar în atare probleme ştie că documentele de acest gen sunt realizate de experţi, aprobate de conducerile statelor respective şi semnate ori parafate la nivelul şefilor instituţiilor ce le-au negociat. Privind dintr-o atare perspectivă, eventuala idee a lui Băsescu, potrivit căreia, prin prezenţa sa la ceremoniile respective, ar da mai multă greutate acestor documente, este o copilărie. Cred că, mai curând, putem vorbi de alte proiecte ascunse ale şefului statului român, care privesc mai curând viitorul său politic şi al partidului pe care îl conduce în mod nemijlocit.
Pe urmă, o întrevedere cu preşedintele Barack Obama, cum a avut el marţi dimineaţă (la Washington), dă bine la CV-ul său prezidenţial, dat fiind că în mandatul actualei Administraţii democrate el nu efectuase nici un fel de vizită în SUA şi nu conferise la Washington cu nimeni din conducerea acestei. Ca român cred că o atare întâlnire la cel mai înalt nivel ar putea avea un impact benefic pe plan bilateral, desigur dacă ea nu este în trecere, o simplă strângere de mâini, pe hol, ci prilejuieşte convorbiri substanţiale în ce priveşte domenii concrete, punctuale. Ca atare, tare mi-e teamă că cea de acum, deşi este la Washington, seamănă leit cu cea de la Praga, din trecut. Adică, un salut şi atât!
Pe de altă parte, este limpede că, luându-i cu el pe şefii SRI şi SIE, Băsescu vizează o întărire a relaţiilor de acest tip cu Washingtonul, dar şi o dezvoltare puternică a legăturilor cu diaspora românească din SUA şi toată America de Nord. Dacă ar fi să nominalizăm doar ideea votului prin corespondenţă, atât de dragă lui Teodor Baconschi, alt membru al delegaţiei, şi ar fi suficient să înţelegem ce se vrea acum. Numai că, cel puţin la acest capitol, gazdele nu sunt venite cu pluta pe cei 3.778 de kilometri ai fluviului Mississippi şi au aflat, de pildă, că, la Bruxelles, sunt vreo 5.000 de romi români bine organizaţi, se spune că au şi o firmă ce face curăţenie în acel oraş, şi care, la ultimele alegeri prezidenţiale româneşti, au votat „în bloc” în capitala belgiană; apoi tot ei ar fi ajuns rapid în Paris, unde ar fi făcut la fel, provocând acea „îmbulzeală” de nedescris de la secţiile de vot aflate atunci în custodia lui Baconschi; şi tot ei ar mai fi ajuns cu toţii şi la Haga, şi la Madrid. Dar cine mai are timp azi să investigheze atare ubicuităţi perfecte, demne de mari scamatori şi iluzionişti ai lumii?
Revenind la vizita de lucru a lui Băsescu şi la misterul cu care a înconjurat-o Cotroceniul până la miezul zilei de marţi, nu mi-l explic decât prin ideea privind realizarea unei întrevederi cu preşedintele Barack Obama, indiferent de context şi durată. Reamintesc că şeful Casei Albe este în precampanie electorală prezidenţială, căreia trebuie să-i acorde o atenţie triplă, date fiind criza actuală, poziţia lui deloc comodă pe plan intern şi confruntarea tot mai dură cu un Congres în care republicanii sunt din ce în ce mai influenţi. Cum se ştie, Băsescu a avut o întâlnire cu vicepreşedintele Joe Biden, pe care l-a cunoscut în octombrie 2009, la Bucureşti, când s-au pus bazele scutului antirachetă american din România. Biden este un prieten apropiat al ambasadorului Mark Gitenstein, acesta fiindu-i ani buni şef al cabinetului senatorial. De altfel, aşa se şi explică postul pe care l-a primit în diplomaţie odată cu succesul tandemului Obama-Biden. Că, la Bucureşti, Gitenstein a preferat să-l susţină, discret sau nu, pe Băsescu, acest lucru ţine de alte calcule, deşi Administraţia democrată condusă de Obama a anunţat încă din timpul campaniei electorale prezidenţiale că va promova dezangajarea în Irak şi Afganistan, idee cu atât mai presantă cu cât se apropie noua scadenţă electorală. Or, asta în timp ce Băsescu este unul dintre cei mai vajnici susţinători ai sporirii numărului de trupe în Afganistan. Din această perspectivă ar fi interesant de ştiut ce i-a spus el preşedintelui Obama în scurta convorbire, şi noului şef al Pentagonului, Leon Panetta, care, până de curând, a condus CIA. Succesorul lui este gen. David Petraeus, care a fost comandantul trupelor din Afganistan. Şi cu el, Băsescu are programate convorbiri, luându-l cu el pe şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. De fapt, cei mai mulţi dintre membrii delegaţiei sale sunt militari sau care conduc instituţii militare – ministrul Apărării, şeful SMG, şefii SIE şi SRI. Să înţelegem că se va tranşa problema avioanelor F-16? Cu ce bani sau Băsescu va face totul pentru a-l mulţumi pe Unchiul Sam în aceste momente grele pentru el şi guvernul său? Să înţelegem că relaţiile economice sunt prea bune ca să mai poată fi evocate într-o atare vizită, chiar şi de lucru? Să înţelegem că problema vizelor e pe drumul cel bun?
Ca să conchid, parafraza pe care am făcut-o în titlu după un roman al lui Anton Holban mi se pare nimerită, ea spune totul despre această vizită, chiar dacă şeful Cotroceniului şi corul lui de lăudători vor invoca la nesfârşit întâlnirea de salut cu şeful Casei Albe.
P.S. Vizita lui Băsescu are şi acoperirea mediatică pe care o merită, adică şi-a luat cu el nişte ziarişti care nu ştiu pe ce lume se află. Cum să-l califici pe trimisul de la „Adevărul”, care ne zbârleşte părul, cum ziceau vânzătorii interbelici de ziare, care transmite că din delegaţia ce-l însoţeşte pe Băsescu face parte, între alţii, „ambasadorul Mike Gitenstein”? Nici cu agenţia Mediafax nu mi-e ruşine: marţi, la ora 6h05, ea comitea aceeaşi gravă eroare, şi publicistică, şi politică. Sigur că e greu ca aceşti urmaşi ai lui Caracudi (or şti despre cine e vorba?) să facă deosebirea între faptul că un şef de stat PRIMEŞTE şi nu se ÎNTÂLNEŞTE cu un ministru anume, sigur că ar trebui să ştie câte ceva despre ţara în care merg însoţindu-l pe preşedintele ţării lor, nu de alta, dar să nu-l facă de râs cu întrebări aberante ori cu acele informaţii demne de Gâgă. Dar să nu le cerem prea mult nici lor şi nici celor care i-au luat cu ei. (D.C.)
