Băsescu, la întâlnirea cu diplomații străini: România îşi păstrează poziţiile sale pro-euroatlantice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi în România, că ţara noastră îşi păstrează poziţiile în politica externă şi de securitate, respectând triada de elemente ce garantează stabilitate, democraţie şi nivel redus de risc pentru cetăţenii săi, informează MEDIAFAX.

„România îşi păstrează poziţiile sale în politica externă şi de securitate, respectând triada de elemente ce garantează stabilitatea, democraţia şi nivelul redus de risc pentru cetăţenii României. Ne menţinem pe direcţia consolidării Parteneriatului Strategic cu SUA, a rolului şi impactului NATO în regiune şi a consolidării continuării şi aprofundării integrării în UE”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că, „la 25 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, România va trebui să se prezinte în faţa lumii cu o poziţie consolidată în privinţa ireversibilităţii orientărilor sale de politică externă şi de securitate, o postură strategică necontestabilă care să nu ridice niciun dubiu şi să nu permită nimănui să pună sub semnul întrebării ataşamentul faţă de lumea în care am intrat acum 25 de ani”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.