Băsescu: Mesajul lui Putin, pozitiv. Poate fi un pas înainte

Întrebat, joi, la Cotroceni, despre declaraţia omologului rus, Vladimir Putin, privind speranţa Moscovei pentru cooperarea „mai consistentă” cu România, Traian Băsescu a spsu că „mesajul este unul pozitiv” şi că „poate fi un pas înainte”.

Preşedintele a menţionat că a transmis, joi, la Bruxelles, preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, poziţia României potrivit căreia formatul de negociere „5+2” în problema Transnistriei este ineficient.

El a fost întrebat ce format de negociere propune, dar a răspuns că nu poate face public astfel de propuneri, menţionând că poate însă să spună că „cel mai puternic element de negociere este relaţia Chişinău – Moscova”.

Băsescu a menţionat că Moscova nu poate fi scoasă din formula de negociere.

„Primii care trebuie să o discute, cu cărţile pe masă şi fără complexe, repet, fără complexe, sunt politicienii de la Chişinău”, a spus Băsescu.

Întrebat cum comentează afirmaţia lui Vladimir Putin privind speranţa Moscovei într-o „cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România”, preşedintele român a spus că mesajul omologului rus este „pozitiv” şi poate fi „următorul pas” după ce Consiliile Supreme de Apărare ale celor două ţări au convenit în 2013 o colaborare în probleme de combatere a terorismului.

„Poate fi un pas înainte”, a spus Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.