Băsescu, Ponta şi naţionala de fotbal a României

Author

După izbucnirea scandalului meciurilor trucate, „Calcioscommesse”, premierul Italiei, Mario Monti, a declarat că „fotbalul ar trebui suspendat doi sau trei ani”. Domnul Monti a mai spus: „Nu sunt pe cale să fac o propunere guvernamentală, ci vorbesc de o dorinţă pe care o resimt de mult timp în calitate de pasionat al fotbalului. Este trist când o lume care ar trebui să exprime mari valori se arată concentrată pe aspecte precum trădarea, ilegalitatea şi falsitatea”.

Despre trădare, ilegalitate şi falsitate se poate vorbi şi în cazul meciului dintre echipa lui Traian Băsescu şi cea a lui Victor Ponta, din cadrul campionatului naţional de politică şi administraţie. De aceea, poate că ar fi bine pentru România ca, pentru doi sau trei ani, Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi Curtea Constituţională să-şi înceteze activitatea.

Însă, până atunci, Curtea Constituţională şi Parlamentul ar trebui să cadă la un acord privind reprezentarea României la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, programat să aibă loc în 2014. Ţara noastră nu ar trebui reprezentată nici de Traian Băsescu, şi nici Victor Ponta, ci de echipa pregătită de Victor Piţurcă.

Doar Curtea Constituţională şi Parlamentul mai pot califica naţionala de fotbal a României la un turneu final.

Atâta lucru bun ar mai putea face pentru România Curtea Constituţională şi Parlamentul.

Hai România!

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *