
Preşedintele a fost întrebat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, despre declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin, într-una dintre postările pe contul de Twitter acesta spunând: „Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi”.
„Rogozin este un om extrem de impulsiv, de orgolios, iar în cazul de faţă eu suspectez că a făcut declaraţiile după ce se împrietenise bine cu vreo câteva sticle cu vodcă. Este evident că nu poţi să iei în consideraţie acest tip de declaraţii. Ce să ne spună Rogozin, cine suntem? Dacă are nevoie, îi spunem noi lui cine suntem, dacă nu ştie. Şi îi pot spune eu că suntem o naţiune care a tărit între trei imperii, Imperiul Rus la răsărit, Imperiul Otoman la sud şi Imperiul austro-ungar la vest şi suntem tot aici, ei a trebui să plece de pe-aici. Ăştia suntem noi, iar Rogozin ar trebui să bage bine în cap lucrul acesta”, a comentat Traian Băsescu.
Potrivit şefului statului, Ministerul de Externe „şi-a făcut treaba”, replicând la aceste declaraţii, în condiţiile în care Rogozin este vicepremier în guvernul Federaţiei Ruse.
„Eu nu pot să consider că astfel de declaraţii, cel puţin până la proba contrară, sunt declaraţii oficiale ale statului rus. Este un exces, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a nervilor sau amândouă la un loc”, a menţionat Băsescu.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.