Traian Băsescu a fost un preşedinte jucător în ceea ce priveşte extrădarea lui Nicolae Popa. Potrivit publicaţiei electronice indoneziene dunia.vivanews.com, la începutul lunii aprilie, şeful statului s-a întâlnit cu ambasadorul Indoneziei la Bucureşti ca să discute despre stadiul formalităţilor în privinţa cererii de extrădare a lui Nicoale Popa.
Ambasadorul indonezian i-a explicat preşedintelui României, pe 12 aprilie 2010, că Guvernul de la Jakarta a primit o scrisoare de cerere de extrădare a lui Nicolae Popa, emisă de către Guvernul din România şi că, în prezent, această solicitare este prelucrată în conformitate cu normele şi reglementările aplicabile în Indonezia.
Sub titlul „România a cerut Indoneziei să extrădeze un infractor fugar”, un editorialist de la dunia.vivanews.com explica, pe 13 aprilie, că Guvernul de la Jakarta poate extrăda un fugar din România către ţara de origine.
Însă decizia finală stă în mâinile preşedintelui indonezian pentru că între România şi Indonezia nu există un tratat de extrădare. Prin urmare, extrădarea lui Nicolae Popa poatre fi făcută doar în baza Legii nr. 1/1979 privind extrădarea. Potrivit acestei legi, extrădarea poate fi făcută numai în virtutea bunelor relaţii dintre cele două ţări, iar o decizie finală stă numai în mâinile preşedintelui, se arată în comunicatul Ambasadei Indoneziei la Bucureşti.
Documentul reprezentanţei Indoneziei mai spune că infracţiunile pentru care Popa este acuzat că le-a comis reprezintă infracţiuni care sunt pedepsite şi de legislaţia din Indonezia.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.