Băsescu, ţinut pe tuşă până săptămâna viitoare

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru citirea deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie se va întruni luni, la ora 15.00.

Decizia a fost luată azi de Birourile Permanente reunite ale Parlamentului.

PDL şi-ar fi dorit ca şedinţa să aibă loc mâine. Astfel, PDL propusese ca plenul Parlamentului pentru citirea deciziei CCR privind referendumului să aibă loc vineri la prânz, la ora 11 sau la ora 12, însă propunerea a fost respinsă. S-a decis ca şedinţa să aibă loc luni pentru ca parlamentarii să aibă timp să vină în Bucureşti, pentru ca cvorumul de lucru să fie îndeplinit.

După citirea deciziei CCR luni în Parlament, hotărârea este trimisă la Monitorul Oficial, iar Traian Băsescu se poate întoarce „pe tron”, în ciuda voinţei celor 7,4 milioane de români care au votat pentru plecarea lui la referendum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8575 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.