Atacurile furibunde şi suburbane ale lui Traian Băsescu la cei doi lideri ai opoziţiei au generat răspunsuri de o duritate extremă din partea acestora. Din păcate, în aceiaşi termeni, deloc academici.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost primul care i-a răspuns lui Băsescu. Aflat în direct la Realitatea TV, împreună cu miniştrii cabinetului său din umbră, Antonescu a avut posibilitatea de a vedea aproape în timp real tiradele acuzatoare ale preşedintelui României. Preşedintele PNL a replicat acuzelor lui Băsescu, scurt şi la obiect: „Este jalnic, ţara asta a ajuns să fie condusă de un derbedeu în toată regula!”.
Aflat simultan în direct, într-un alt studio de televiziune (la Antena 3), penelistul Ludovic Orban a infirmat cele spuse de Traian Băsescu la B1 TV, referitor la faptul că, în 2004, el, pe atunci preşedinte al PD, i-ar fi găsit lui Crin Antonescu un loc pe lista comună PNL-PD de Bucureşti pentru Camera Deputaţilor. „E un porc ordinar! Minte cu neruşinare! Eu ştiu mai bine povestea asta, pentru că eu, în calitate de preşedintele la PNL Bucureşti, i-am cedat locul meu lui Crin Antonescu pe lista de Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.”
Şi Victor Ponta, preşedintele PSD, a răspuns atacurilor prezidenţiale: „Băsescu e un cancer, pe care trebuie să-l extirpăm!”. Referitor la declaraţia preşedintelui, potrivit căreia Ponta ar fi fost în Liban pe banii unui sponsor generos, liderul PSD a afirmat că bănuieşte că Băsescu ştie exact unde îşi fac vacanţele cele 22 de milioane de români. „Dar cu securisme din astea pe mine nu mă impresionează. Eu n-am apucat să fiu securist, nu m-a crescut Securitatea ca pe dânsul şi nu mă intimidează absolut deloc”.