Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor în care afirmă că evenimentul care a avut loc în urmă cu 155 de ani este fără îndoială „actul politic fondator al ţării noastre”.
„Celebrăm astăzi Ziua Unirii Principatelor Române, un eveniment istoric care îşi păstrează forţa spirituală pentru noi toţi, cei care suntem în România sau în comunităţile din afara graniţelor. Am amintit cu prilejul fiecărei sărbători dedicată momentului Unirii faptele istorice extraordinare care au pregătit-o, dar şi figurile politice fără de care nu ar fi fost cu putinţă Unirea românilor într-un singur stat care să le asigure identitatea şi viitorul naţional”, arată preşedintele în mesaj.
Potrivit şefului statului, „această zi este cel mai bun prilej să reflectăm împreună la semnificaţiile Unirii, la sensul profund al acestui mare ideal devenit realitate, care a marcat naşterea României moderne”.
„Unirea rămâne, fără îndoială, actul politic fondator al ţării noastre. Dar, dincolo de dimensiunea politică, nu trebuie să uităm de forţa acesteia de a ne aduce împreună”, consideră preşedintele.