Băsescu: USL a ratat aderarea la Schengen. Ne trebuie un guvern competent

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri într-un interviu pentru  caleaeuropeana.ro, că ne trebuie „un guvern competent”.

Vorbind despre austeritate, preşedintele a spus că avem nevoie de un guvern competent, după ce, recent, şeful statului lăuda actualul Executiv.

„În cazul României suntem la stadiul la care echilibrele macroeconomice au fost restabilite, ceea ce ne-ar trebui ar fi un guvern competent care să genereze creştere economică durabilă şi locuri de muncă. Banii europeni ne stau la dispoziţie. Ne trebuie doar competenţă şi corectitudine ca să-i utilizăm”, a apreciat Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte avantajele aderării la UE, Băsescu a spus că, de la 1 ianuarie 2014, nu vor mai exista restricţii pentru cetăţenii români în niciuna din ţările membre UE.

Despre UE.UE nu a livrat ce a promis – locuri de muncă, reluarea creşterii economice. Este nevoie de sinceritate în comunicarea cu cetăţenii. Guvernele unor ţări au plătit sume enorme pentru incompetenţa, imoralitatea în afaceri şi lăcomia unor bancheri, iar acum găurile din bănci sunt acoperite cu banii populaţiei”, a apreciat Traian Băsescu.

Liderul de la Palatul Cotroceni mai spune că este greşită o neasumare de termen în ce priveşte adoptarea euro.

„În ceea ce priveşte termenul de aderare la euro, eu cred că va trebui să fie menţionat ferm în documentele noastre oficiale, iar optim nu poate fi decât anul 2017. (…) Este greşită o neasumare de termen. Cred că cei care sunt adepţii unor termene cât mai îndepărtate sau a neasumării unui termen ori nu ştiu prea bine mecanismele interne ale funcţionării Uniunii, ori susţin nişte interese sectoriale care nu se suprapun cu interesul general”, arată Traian Băsescu.

Totodată, preşedintele consideră că USL este de vină pentru amânarea aderării noastre la Schengen şi spune că România rea şanse să se integreze printr-o decizie a Consiliului JAI din decembrie anul acesta. 

„Trebuie subliniat că România îndeplineşte criteriile tehnice pentru aderare şi, dacă nu ar fi fost lovitura de stat parlamentară din vara anului trecut, cu certitudine, la Consiliul JAI din octombrie 2012, se stabilea intrarea noastră în spaţiul Schengen. N-a fost să fie şi la noi nimeni nu pare a se simţi responsabil pentru acest lucru. Ba dimpotrivă, responsabilii de amânarea intrării României în Schengen par acum a susţine că au scos ţara din izolare”, a declarat Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.