Băsescu vrea un stat pe modelul de succes al SRI

SRI şi-a prezentat pentru ultima dată bilanţul în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. La finalul bilanţului, președintele şi directorul SRI, George Maior, au susținut o conferință de presa a cărei concluzie a fost că SRI este una dintre cele mai performante instituții ale statului, iar aceasta se datorează depolitizării.

De cotidianul.ro - Autor
Băsescu vrea un stat pe modelul de succes al SRI

SRI şi-a prezentat pentru ultima dată bilanţul în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. La finalul bilanţului, președintele şi directorul SRI, George Maior, au susținut o conferință de presa a cărei concluzie a fost că SRI este una dintre cele mai performante instituții ale statului, iar aceasta se datorează depolitizării.

SRI şi-a prezentat pentru ultima dată bilanţul în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. La finalul bilanţului, preşedintele şi directorul SRI, George Maior, au susţinut o conferinţă de presă a cărei concluzie a fost că SRI este una dintre cele mai performante instituţii ale statului, iar aceasta se datorează depolitizarii sale.

Declarațiile președinteleui Traian Băsescu: 

Pe toate sondajele, încrederea în SRI e undeva în jurul a 50%, cred că toţi politicienii ne-am dori un astfel de nivel de încredere.

De ce s-a putut ajunge aici şi de ce perspectivele SRI sunt de creştere în continuare: în primul rând datorită depolitizării.

E un serviciu care nu a mai „beneficiat” de intervenţia partidelor, hai să îl numim la un judeţ pe Icsulescu că e băiat bun. Mai mult, Serviciul s-a extras din protipendada locală, nu a mai fost şeful SRI la mese cu preşedintele CJ, cu procurorul şef, cu preşedinţii locali ai partidelor.

A intervenit o conduită specifică unui serviciu care se respectă şi care inspiră respect.

Asta a facut posibilă activitatea bună şi în multe zone şi foarte bună a SRI în combaterea corupţiei.

Îl văd acum ca pe un club cu oameni serioşi, cu principii şi cu dorinţa de a-si servi ţara.

Este unul din lucrurile care ma bucură cel mai mult din cele două mandate pe care le-am avut, alături de alte câteva instituţii pe care am reuşit să le protejez de politizare, şi SRI a atins performanţe foarte bune.

Aici ar fi de învăţat o lectie: acolo unde politizarea nu s-a mai manifestat – SRI, DNA, DIICOT şi mai sunt – acolo performanţa a apărut.

În polul celalălt, ne plângem că nu adunăm veniturile prognozate, deşi economia creşte. Depolitizaţi ANAF şi în câţiva ani vom avea veniturile la buget, de la centru până la şefii judeţeni. Lăsaţi profesioniştii să lucreze.

Am spus-o în timpul tuturor Guvernelor, niciun partid nu a reuşit să reziste tentaţiei politizării şi atunci fiind numiri politice la ANAF, unii vor fi protejaţi, alţii hăituiţi, pentru că politrucul vrea să îşi păstreze funcţia.

Este un mesaj pe care îl dau astăzi la ultimul bilanţ la care particip la SRI.

În 2009, le spuneam – sper să particip şi la bilanţul din 2010. Azi, în 2014, le spun că în 2015 sigur nu voi mai participa la bilanţ.

SRI e o mărturie a ce performanţe poate atinge o instituţie dacă nu e politizată.

În bilanţul de azi, am mulţumit tuturor ofiţerilor, angajaţilor SRI pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile. La sfârşitul cuvântului meu, i-am asigurat că, deşi în cei aproape zece ani am beneficiat de un volum enorm de informaţii, niciodată după ce voi pleca din funcţie nu voi utiliza informaţiile primite de la ei în bătălia politică.

Ministerele Finanţelor şi Muncii nu vor să-şi cupleze bazele de date, nu pot fi protejate

„În momentul de faţă, din cauza egoismului unora din instituţiile statului, care vor să îşi păstreze bazele de date numai pentru ele, nu se poate realiza o protecţie eficientă a sistemelor cibernetice ale României”, a spus Traian Băsescu, dând ca exemplu cuplarea bazelor de date ale Ministerului de Finanţe cu cele ale Ministerului Muncii.

„Am discutat-o în CSAT de câteva ori, printre altele, şi totuşi nu se petrece. Nu se petrece pentru că sunt tot interese politice. De ce cel de la Finanţe, care ştie veniturile, raţiile fiscale ale fiecărui cetăţean, să poată verifica dacă respectivul cetăţen beneficiază de ajutoare sociale, nu? Pentru că ajutoarele sociale sunt o pârghie electorală. Şi de asta am vrea să ţinem bazele de date separat”, a comentat Traian Băsescu.



Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.