Bat clopotele la 100 de ani de Trianon

Eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional vor fi pomeniţi, joi, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului în toate bisericile din Patriarhia Română.

„La toate bisericile din Patriarhia Română, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului pentru eroi din data de joi, 4 iunie 2020, vor fi pomeniţi eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional, între anii 1916-1918, şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Veşnica lor pomenire din neam în neam!”, se menţionează într-un comunicat al Patriarhiei Române transmis, miercuri.

Acțiunea face parte manifestările privind Centenarul Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920 – 4 iunie 2020).

La 4 iunie 1920, la Trianon, a fost semnat tratatul cu Ungaria, din partea României de către Nicolae Titulescu şi dr. Ioan Cantacuzino, prin care era confirmată unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

23 de Comentarii

  1. Invitat de onoare, popa impecabil cu mantie rosie acoperindu-si burtoaca dar la alegere pentru cei care accepta!
    https://www.antena3.ro/actualitate/religie/fost-episcop-husi-arest-viol-printre-sfinti-perete-biserica-573101.html
    Da, este vorba de preacinstitul, preafericitul si cuviosul ONILA din Husi, judetul Vaslui! Va onora cu succes toata comemorarea! Am uitat de cantaretul preacinstit, preafericit care avea cantari peste tot in vaslui si ardeal plus orasele sarace! Preafericitul ONILA face slujba si cantaretul solist, va aduna lume multa sa aiba virata imaginea pnl-ul!

  2. Mda,. Vor bate peste 15.000 de clopote din bisericile maghiare,. De ziua și ora la care contele Aponyi Albert a semnat și a rupt stiloul cu care a semnat dictatul de la trianon.. Vorbele sale aproximative au fost. ”- voi care credeți că ați săpat mormântul unei nații vechi și mândre, voi veți avea surpriza să aflați că Ungaria va sta la mormântul fiecăreia dintre națiile care au condamnat-o ” Un blestem care cu siguranță se va indeplini,.iar românu poate să bată toaca și să pomenească pe toți haiducii săi migratori. N-are decât..

    • Bai ticsistule, 15 mii? Mai taie din ele ca tot ce a fost construit in Ardeal a fost facut de Saxoni si Austrieci. Voi ati construit sate ca pentru voi Ardealul nu era nimic dar acum plangeti dupa el. Si du-te cu contele tau Aponyi care ne-a a privat Romanii de invatamant in 1904. Sunteti niste agresori barbari care va transformati in victime, nu va uitati decat in curtea vecinului cand marea problema in curtea voastra.Sunteti indoctrinati de familie,societate sa nasteti o ura catre vecinii vostri si va credeti o clasa peste toti cand de fapt sunteti cei barbari si ingusti la minte din toti. Vezi ca a dat ordin Orban ca sa mergeti in Ungaria ca va pleaca tineretul si in 2050 se anunta 2,5 mil de familii mixte ca sunteti plin de africani,turci,albanezi,iranieni,mongoli,tajikistani,pakistanezi,indieni etc plus ca intre anii 2000-2015 40% din copii nascuti unul din parinti nu era maghiar si tot in aia 40% erau copii mulatri care ulterior tatii au sters-o inapoi in tariile Africane.Asa ca fa-ti griji pentru tara ta si uita-te la mormantul tau lasa-ne pe noi cu ale noastre ca o sa va bata voua clopotul mai repede decat il asteptati pe al nostru.

  3. ai tripla cetatenie acum?
    Primesti cursul zilnic, forint-rubla?
    Ai grije la blestemul dacic!

  4. Tot BOR-ul duce greul!Ar trebui sa fie Sarbatoare Nationala,sa cinstim pe cei care au luptat pentru reintregirea neamului!
    Recunoasterea cu sughituri de catre Marile Puteri a evidentei romanismului si a colonialismului ungar,trebuie sarbatorita cum se cuvine!
    Practic Armata Romana a facut posibil Trianonul prin ocuparea Budapestei si caderea regimului asasin iudeo-bolsevic maghiar !Tot atunci Cehia si Slovacia si-au recastigat identitatea nationala!
    Rusia Bolsevica nu a recunoscut niciodata ocupatia tarista a Basarabiei si Bucovinei,teritorii ale Moldovei,pline de romani la vremea anexarii de catre Rusia Tarista in 1812 !

  5. Și ca o surpriză, se va dezveli o statuie a Sfântului Trianon Întregitorul !!
    Apoi, muzică populară interpretată de Preafericitul Pomohacs !!

  6. Pt. Corector : În primăvara anului 1918, viitorul președinte al Cehoslovaciei ( Masaryk ) făcea două afirmații uimitoare : 1) În cadrul Imperiului Austro-Ungar , Cehia are cel mai mare nivel de educație și cel mai înalt nivel de trai fiind cea mai dezvoltată regiune . 2) Este necesară separarea Cehiei, pentru a beneficia exclusiv de aceste avantaje…

    • @Lucien Bolyai: cred ca iti este cunoscut gradul in masoneria mondiala a lui Masaryk si faptul ca nu avea egal intre politrucii vremii,chiar si in situatia in care era Cehoslovacia
      Pe de alta parte Aristide Briand presedintele Consiliului de Ministri al Frantei,la data ratificarii de catre Franta a tratatului de la Trianon spunea (iunie 1921):” Franța nu va interveni niciodată împreună cu guvernele aliate și prietene, pentru a dăuna dreptului României la suveranitate națională, oricât de puțin”

  7. În anul 1921, Transilvania asigura peste 50% din PIB-ul României Mari ( azi, 36% ).

  8. Intre clopotele care vor bate .se numara si cele furate de la biserici din Regatul Roman in timpul ocupatiei din primul razboi mondial,gasite de Armata Romana la Budapesta ??sau cele de la bisericile(romanesti,evident) din Apuseni,luate prin ordin a doua zi dupa intrarea Romaniei in razboi(bonus :invelitorile de cupru si de plumb cu care erau acoperite),”mare urss” ?

  9. Pt. Janoș de la 13/22 : Legea Aponyi a fost promulgată în martie 1907 !!
    Ce se întâmpla în Romania exact atunci ?
    Ați ghicit : 11.000 de români erau ciuruiți cu mitralierele, iar satele lor erau demolate cu artileria !!
    Bibliografie: RĂSCOALA , roman de Liviu Rebreanu.
    ,,1907,,tablou de pictorul Octav Băncilă.
    1907. PEIZAJE , de Tudor Arghezi.
    Bibliografie suplimentară :,, Arendașul român,,de I.L. Caragiale.

  10. Inainte de a bate clopotele si a se declansa pomenirile , ar fi cazul sa fie scosi in suturi (din primarii) toti primarii nesimtiti care au lasat de izbeliste monumentele eroilor care au luptat si au murit cu arma in mana aparandu-si Patria de haitele austro-hungare, bulgare si de arogantele divizii ale Reichului cotropitor. Festivismul ramane o forma fara fond,o poleiala fara rost, atunci cand monumentele istoriei noastre zbuciumate sunt neingrijite…Iar politica actuala este facuta antagonic cu vointa poporului !

  11. @janos istenem :adauga si ca unul din trei nou-nascti,are celebra „pata”

  12. Ce-au făcut ăia atunci e istorie, ce fac unii în prezent cot la cot UDMR e împotriva istoriei.
    Nici măcar mult promisele autostrăzi între prvinciile istorice nu există. Trenurile fac mai mult pe drum, decât pe timpul Imperiului Austroungar. E mai ieftin cu avionul decât hâlțâiala de 15h de nebunie în tren se mai întâmplă să ia foc, inundații, caniculă deraieri timpul sare la 30h cât face Transiberianul. Ăstia o ard cu clopote sărbători și prostii. Economia e moartă fără o infrastructură națională de transport fiabilă.

    • facem pariu ca wuhanis si loci orban miine tac?
      pnlpdl,psd,pmp la fel
      cinste marilor martiri romani

  13. Este singurul articol despre Trianon pe care l-am citit astazi in presa romaneasca! Biserica ii va pomeni pe toti cei care au luptat pentru Romania Mare!!!

  14. Un bătrân înțelept, care vindea linguri de lemn, mi-a spus odată o vorbă mare : ,,Să te ferești de ungur, că-ți fură gologanul din chimir și mămăliga din traistă !,,
    Și câtă dreptate avea !

  15. @dancp : De ce sa taca ? Au prilejul sa transmita vecinilor nostri cele mai bune ganduri pentru ziua in care Ungaria a devenit stat national si independent !asa cum au devenit si cehii,slovacii,sarbii,croatii etc.-si ,evident ,austriecii (oare ei de ce austriecii nau idei iredentiste?)

  16. Aponyi, Aponyi, mare conte si grof ungur, criminal, arogant si infatuat. Este cel care a decimat tot ceea ce era romanesc in Transilvania. Pana in ultima secunda a vrut sa nu semneze Tratatul de Pace de la Trianon pentru ca „Transilvania este a Ungariei de 1000 de ani”. Afirmatie la care Presedintele Frantei, nu Primul Ministru, i-a replicat: „Serios, Guvernul si poporul francez nu cunoaste acest lucru, dar daca este adevarat atunci sa o dam si Romaniei 1.000 de ani si dupa aia mai vedem…?! S-Audi, @Mare Urs.Inca astept de la tine un raspuns…?! Stii, da !O sa ajungeti sa va urasca toti pentru aroganta, impertinenta si obraznicia voastra pe acest subiect.

  17. Domnule Mare Urs, după cum și ce scrieți, pe lângă 4 iunie 1920, românii ar trebui să decreteze sărbatoare națională și ziua de 29 August în amintirea înfrângerii Ungariei în batalia Bătălia de la Mohács (în maghiară Mohácsi csata) din anul 1526. A fost o mare eliberare pentru slovaci, români, croați, sași, săcui care au putut astfel să se dezvolte în voie scapați de maghiarizare forțatâ, obsesia neostoită a conducâtorilor unguri, maghiarizare reluată după 1867, motiv pentru mișcările de elibearare ce au culminat cu anul 1918. Trăiască România Tratatului de la Trianon! Trăiască toți românii din România Tratatului de la Trianon!

  18. @Emile : Putem aniversa si infrangerea de la Mohacs(cu prilejul acesta am mai afla si noi,de exemplu,ce zice Gheorghe Sincai despre cauzele infrangerii-aceeasi trufie nemeseasca plus o oarecare „incetineala” a secuilor de a sari in ajutorul trupelor regelui Ludovi,dar ar trebui sa le reamintim unora ce a realizat Armata Romana in 1919,cand anarhia bolsevica ce cuprinsese nu numai Ungaria,ci si Austria si unele landuri germane,inspaimanta Europa;n-ar strica sa stim si cum intelegeau sa „lupte”cei mai cei reprezentanti ai „natiunii de 1000 de ani”impotriva celor pe care ii scapasera de sub mana : tiparind bani falsi („afacerea” celor cca.35 000 de franci francezi falsificat-intre 1923-1925- in/de cele mai respectabile institutii maghiare,sub oblanduirea si cu binecuvantarea unor inalte fete-prim-ministru,fost prim-ministru,epoiscop etc:cei carora le revenise misiunea de a distribui banii falsificati aveau pasapoarte…romanesti,falsificate si ele,cum s-a demonstrat,la acelasi institut cartografic din Budapesta,cu sprijin in materiale,masini si consiliere din partea unor prieteni germani)

  19. Hai, sa vedem ce face astazi Editat,KLAUS WERNER IOHANNIS,depune si el o coroana de flori sau apare in mass-media cu o ZICERE? Dar ce fac UNGURII se intorc iar cu spatele,cum fac de ZIUA NATIONALA? Aceasta organizatie Editat UDMR,care numai interesul statului roman nu-l reprezinta,trebuie scoasa in afara legii.De ce parlamentarii,nu ridica pragul electoral sa nu mai platim bani din bugetul de stat pentru acesti PARLAMENTAR UNGURI IREDENTISTI?KLAUS WERNER IOHANNIS o sa taca din gura ca si in ZIUA de 9 MAI,cu dubla semnificatie pentru ROMANIA.El daca o sa apara o sa atace iar PSD-ul,pentru ca altceva nu stie.A uitat si fraza cu alegerile anticipate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.