Bătaie cruntă: „Să uităm cât mai repede”

FCSB, echipa lui Gigi Becali, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 5-2, de Poli Iaşi, în etapa a cincea a Ligii I.

Pentru Poli Iaşi au marcat Andrei Cristea ‘8, ’22, ’53, Passaglia ’19 şi Calcan ’71, în timp ce pentru FCSB – Istrate ‘6 şi Tănase ’60 (penalti).

Din minutul 79, FCSB a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Darius Olaru.

Înfrângerea dureroasă, cu 2-5, a îngenuncheat trupa improvizată a lui Anton Petrea mai rău decât coronavirusul.

Antrenorul FCSB, Anton Petrea, a declarat, duminică seară, că jucătorii săi trebuie să uite cât mai repede rezultatul şi evoluţia din meciul cu Poli Iaşi

„Trebuie să uităm cât mai repede această evoluţie. Nu am avut posibilitatea să ne regătim aşa cum trebuie, dar acum trebuie să ne revenim cât mai rapid. Nu am avut ritmul de joc dorit şi adversarul a profitat. Este o perioadă dificilă, dar trebuie să strângem rândurile, nu este uşor să lucrezi cu nişte jucători, iar apoi să afli că sunt pozitivi la Covid-19, dar trebuie să ne adaptăm”, a declarat Petrea la Digisport.

Tehnicianul formaţiei Poli Iaşi, Daniel Pancu, a apreciat că victoria cu FCSB, este absolut meritată.

„FCSB a venit cu multe rezerve, cu jucători tineri, era clar că suntem favoriţi. Am început jocul foarte prost, pentru a ne trezi. La pauză am schimbat puţin sistemul, am recuperat mingea mai sus, este o victorie absolut meritată. Cristea s-a transformat, s-a implicat tottal în antrenamente şi a demonstrat că şi la 36 de ani, dacă vrei cu adevărat poţi. Sper să maistea încă doi ani la Poli Iaşi, golurile, faptele, nu i le ia nimeni”, a declarat Pancu la Digisport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. PARTEA a I a : Mai „blestematilor” plecati cu totii acasa! Jos labele de pe cel mai galonat club de fotbal romanesc! JIJI si MM dispareti din lumea fotbalului! Nu aveti nicio legatura cu „fenomenul”! LINGAUL MM acum cateva zile avea tupeul sa prevesteasca ceva in genul BAYERN MUNICH!!!! CE RUSINE! CU CINE NEISPRAVITULE! CU JUCATORI LUATI LA DUZINA DE LA „PIATA LIBERA DE CONTRACT”! Sunt TALENATI PUSTII dar SUNT PUSTI! ATAT! DACA VREI REZULTATE TREBUIE MAI INTAI SA INVESTESTI SI SA ADUCI FOTBALISTI DE CALITATE NU jucatori liberi de contract! NU VEDETI CA DE DOI ANI ACEASTA ECHIPA NU ARE FUNDASI CENTRALI? NU REALIZATI CA „SUPERVALORILE” DIN LOT AU NEVOIE DE UN CAP LIMPEDE SI MATUR CARE SA-I DIRIJEZE DIN TEREN? NU INTELEGETI CA DE ANI DE ZILE NU AVEM ANTRENOR? O ECHIPA MARE, ESTE MAI MULT DECAT NECESAR, SA AIBA UN ANTRENOR MARE! EXEMPLELE SUNT IN TOATA LUMEA DAR SI LA CLUJ! CFR TOTDEAUNA A AVUT ANTRENOR! STEAUA(FCSB!!!!) ARE NUMAI … „profesori de sport”! CAND VA VENI MOMENTUL IN CARE JIJI SA-SI VADA NUMAI DE OI SI SA NU MAI INTERVINA IN ALCATUIREA LOTULUI SI MAI ALES IN ALCATUIREA ECHIPEI SI A EFECTUARII SCHIMBARILOR! CAND „CIOBANUL” VA RENUNTA LA DISTRUGEREA JUCATORILOR SI LA DISPONIBILIZARI SAU INREGIMENTARI PE CRITERIUL „O SA VEDETI”?

  2. PARTEA a II a : EL NU INTELEGE CA „FENOMENUL” NU POATE FI INVATAT NICI CAND ESTI „PAZNIC LA BLOC”(deh, meserie de baza!!!) SI NICI CAND PASTORESTI TURMA! „FENOMENUL” SE DEPRINDE SI SE INVATA NUMAI IN ANII IN CARE-L PRACTICI LA NIVEL INALT! CA SA VINA MILIOANELE DE LA PARTICIPAREA IN EUROPA TREBUIE SA BAGI MILIOANE IN JUCATORI SI ECHIPA TEHNICA(ANTRENORI … pt JIJI si MM)! DACA ACEST MARE CLUB A AJUNS SA INCASEZE 5 GOLURI DE LA UN IASI SI DE LA UN JUCATOR DE … 35 de ani? Iata dovada, VOI INSISTATI CU TINERII TALENTATI, DAR VA BAT VARSTINICII! LA TOATE CLUBURILE MARI DE FOTBAL TINERETEA SI TALENTUL SE IMBINA CU EXPERIENTA! Este normal, logic! CEI CU EXPERIENTA DIRIJEAZA AVANTUL TINERESC IN TIMPUL JOCULUI! DAR CINE SA INTELEAGA FENOMENUL! UN CIOBAN SI UN LINGAU CARE NU AU AVUT NICIODATA DE A FACE CU FENOMENUL! NOI SUNTEM STELISTI DE PESTE 50 DE ANI! VOI VA BATETI JOC DE IMAGINEA SI NUMELE STEAUA! Din pacate, SINGURA CARE POATE IMPUNE RESPECTUL ESTE GALERIA! DAR … ESTE VANDUTA! O SINGURA MISCARE DE PROTEST PUTERNICA MAI POATE SALVA ACEST MARET CLUB DE FOTBAL! In rest : RUSINE, RUSINE SA VA FIE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.