Bătaie între ciobani în Retezat

Un cioban a murit, iar alți trei au fost răniți, în urma unei bătăi izbucnite între aceștia la o stână din zona Șaua Paltina, în Masivul Retezat.

A fost necesară intervenția jandarmilor montani și a salvamontiștilor pentru salvarea victimelor care aveau nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

În conflictul care a izbucnit vineri seara au fost implicați cinci ciobani, unul dintre ei, rănit mai ușor, reușind să sune la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutor.

Către zona în care se aflau ciobanii au pornit patru jandarmi montani din cadrul Postului Câmpu lui Neag, trei salvamontiști din cadrul formațiunii Uricani, precum și doi polițiști din cadrul Poliției orașului Uricani, după circa patru ore de urcuș aceștia reușind să ajungă la locul solicitării.

De asemenea, la fața locului au ajuns cinci polițiști și un reprezentant al Serviciului de Medicină Legală Hunedoara.

„Jandarmii montani și polițiștii au rămas la locul producerii conflictului până la finalizarea cercetărilor. În acest caz activitatea de cercetare penală este efectuată de către procurori din cadrul Parchetului competent”, a precizat reprezentantul IJJ Hunedoara, potrivit Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.