Bătălia nu este știință contra anti-știință, ci naționalism contra globalism

Acțiunile Rusiei privind livrările de gaze naturale au făcut ca planul UE pentru combaterea schimbărilor climatice să fie „ridicol”, consideră Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului aflat la guvernare în Polonia. Kaczynski a cerut Bruxellesului să modifice planul ”Fit for 55” – planul UE ca, până în 2030, să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 55% față de anul 1990.

”După acțiunile Rusiei privind gazul, creatorii și susținătorii acestui „Fit for 55” au început să arate, pentru a mă exprima delicat, ridicol. Creșterea prețului energiei a lovit multe țări din UE cu asemenea forță, încât cetatenii nu vor mai fi de acord cu alte scumpiri în numele unei teorii nedovedite”, a spus Jaroslaw Kaczynski, într-u interviu pentru Gazeta Polska.

Polonia este o țară în care 80% din necesarul de electricitate este produs prin arderea cărbunelui, iar declarația lui Kaczynski vine cu zece zile înainte de deschiderea, la Glasgow, a COP26 – a 26-a Conferință ONU privind Schimbările Climatice.

”Extraordinar, nu-i așa? Am auzit totul despre COP. Însă tot nu știu cine vine. Știm doar despre oameni care nu vor veni. Este enervant să-i tot auzi vorbind și să vezi că nu fac nimic”, a spus regina Elisabeta a II-a, într-o discuție cu ducesa de Cornwall, a cărei înregistrare a fost publicată de Daily Mail.

Privind lucrurile din perspective diferite, liderul polonez și regina Marii Britanii observă o realitate politică – aplicarea planurilor pentru reducerea emisiilor de carbon pot opri creșterea economică și pot vulnerabiliza economia oricărui stat.

La modul ideal, sarcina liderilor care se vor reuni la Glasgow ar fi una dificilă – ar trebui să transforme religia ecologistă din nou în știință și să ajungă la un compromis realist între această știință si dorința de dezvoltare a multor state importante.

Pentru ca politica „Zero Net” să aibă o șansă, ea trebuie să fie adoptată de cele mai mari puteri ale lumii, care sunt și cei mai mari poluatori. Președintele chinez Xi Jinping nu a confirmat prezența sa la Glasgow, iar eventuala absență ar putea fi explicată prin faptul că Xi nu a părăsit China de la începutul pandemiei. Dacă președintele Chinei nu va participa la COP26 sau dacă decide să pună economia în prim-plan, pentru a lua locul SUA în scurt timp, acordul ce va fi semnat la finalul conferinței nu va valora nici măcar cât hârtia (reciclată) pe care va fi scris. La fel se va întâmpla și daca americanii vor alege un nou Donald Trump în 2024.

Marile economii europene adoptă deja politica ”zero net”, însă modul în care o fac, la fel ca și rezultatele sunt cel puțin dezamăgitoare. Dezbaterile din Parlamentul britanic pentru adoptarea acestei politici nu au durat nici măcar două ore, iar partidele importante nu favorizează deloc o asemenea dezbatere. Apoi, prețul energiei a crescut enorm în Europa, iar o cauza ține și de tranziția precipitată la energia verde. Agenția Internațională pentru Energie estimează că o parte însemnată din reducerea emisiilor de dioxid de carbon de acum și până în 2050 se va realiza prin tehnologii care sunt încă în stadiu de dezvoltare, iar un rol va reveni și schimbărilor comportamentului consumatorilor.

Potrivit publicației Spiked, această estimare arată cu totul altfel atunci când este făcută pe o țară anume: Comitetul pentru Schimbările Climatice, care consiliază guvernul de la Londra, estimează că 62% din reducerea emisiilor de dioxid de carbon se va face prin ”modificarea comportamentului și a opțiunilor individuale”. Este un eufemism pentru scumpirea energiei și pentru cheltuieli pe care majoritatea populației nu și le permite – de la vehicule electrice, până la tehnologii noi de încălzire a locuințelor.

”Țări precum China descoperă acum că atingerea țintelor privind emisiile de carbon pot opri creșterea economica, iar regimul s-ar afla în pericol. Forțați să aleagă între ce este mai bine acum pentru tara lor și ce este mai bine pentru omenire într-un viitor nedeterminat, liderii pun mai presus nevoile țărilor lor”, scrie jurnalistul american Pat Buchanan.

Situația Chinei a fost analizată recent de The New York Times, care scrie că o serie de fabrici au ajuns să-și înceteze  activitatea, din cauza lipsei de energie. Statul a luat decizia redeschiderii unor mine de cărbune, pentru a produce această energie. Au fost deschise minele ce fuseseră închise fără autorizație, au fost deschise termocentralele care fuseseră închise pentru reparații. Guvernul de la Beijing a decis să susțină financiar termocentralele pe cărbune. Iar municipalitățile din China au fost avertizate să fie atente la cât de multe restricții de consum impun cetățenilor, din dorința de a contribui la lupta contra încălzirii climei.

Da, în cursul acestui an, Beijingul a decis să nu mai construiască o mare termocetrală pentru care câștigase un contract în străinătate, însă acasă, guvernul a hotărât să folosească cât mai mult cărbune pentru a menține creșterea economică necesara pentru ocuparea celei mai numeroase forțe de muncă din lume.

Obligat să aleagă între obiectivele ecologiste și lupta împotriva recesiunii, președintele Xi a ales să pună China înainte de toate. Participarea sa la COP26, la Glasgow, este sub semnul întrebării.

India, deseori numită ”cea mai mare democrație a lumii”, este într-o situație similară. 70% din energia produsă aici provine din arderea cărbunelui, iar patru cincimi din centralele care ard cărbune în India au stocuri la limită. Pentru a nu intra în recesiune, și India va spori cererea de cărbune pe piețele globale. Chiar anul acesta, ministrul indian al Energiei a declarat că ambițiile privind zero emisii de carbon la nivel global sunt „vise”.

În Europa, prețul electricității a crescut cu 200% față de 2019, din cauza creșterii prețului gazelor naturale, pe fondul cererii mari din Asia și al reducerii livrărilor din Rusia. Majoritatea statelor din UE se bazează pe termocentrale ce ard gaz pentru producerea electricității. Aproape jumătate din gaze vin din Rusia, iar finalizarea gazoductului Nord Stream 2, pentru operaționalizarea căruia Rusia pune presiuni (inclusiv prin reducerea la zero livrărilor pe piața spot a gazelor, cu respectarea doar a contractelor pe termen lung), va spori acest procent.

”Oare Rusia, bogată în hidrocarburi care au încă cerere pe piață și care este și al patrulea producător de dioxid de carbon din lume, va accept fără să crâcnească un acord care să o priveze de cumpărătorii de cărbune, de petrol și de gaz și să se uite liniștită cum aceștia trec la energia solară și eoliană?”, se întreabă Buchanan.

Trecutul recent ne arată cum statele OPEC au început un război al prețurilor împotriva producătorilor de petrol și gaze de șist din Statele Unite. Acest tip de naționalism economic duce la niște întrebări, în opinia lui Buchanan.

”De ce țările OPEC care depind de exportul de petrol ar susține abandonarea la scară mondială a combustibililor fosili de care depinde supraviețuirea regimurilor respective? Pe scurt, cererea mondială pentru cărbune, petrol și gaze este în creștere, la fel și prețurile, iar asta chiar înainte să înceapă conferința pentru climă de la Glasgow, care vrea să interzică în cele din urmă arderea cărbunelui, petrolului și gazului.

Oare China India, Rusia vor renunța la petrol, cărbune și gaze (de care depind 80% din centralele electrice din întreaga lume), pentru ca electricitatea lumii să fie produsă de turbine eoliene și panouri fotovoltaice?

În SUA, se pare că, la insistența senatorului democrat Joe Manchin, va fi abandonat nucleul programului verde al administrației Biden, care prevede înlocuirea centralelor care ard cărbune și gaze.

Predicție: pe termen lung, naționaliștii care se luptă pentru a asigura bunăstarea alegătorilor lor și a țărilor lor vor avea câștig de cauză în fața globaliștilor care spun că se gândesc la întreaga omenire”, scrie Buchanan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 22

59 de Comentarii

  1. Globalistii sa se gandeasca la intreaga omenire ?! Este un nonsens. Ei urmaresc exclusiv bunastarea lor, sunt foarte putini, dar stapanesc lumea din umbra. Restul, sustinatori fara sa stie de fapt ce….sustin, le fac jocurile…poate din naivitate chiar daca sunt ,,mari” sefi de state/guverne. Multe, mult prea multe coincidente pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda.

  2. Dependența de China sau alți factori globali deja riscă să pună pe butuci industria auto existentă asta cu motoare clasice motorina/benzină pentru cipurile care se nu se pot fabrica așa orinunde. Să fie automobile 100%elctrtice dependența de țări cum e China fie pentru industrie fie pentru materie primă e un risc inacceptabil de mare. Prin comparație Dacie 1300 cat din măașina provenea din Romănia cât din import, care nu se găsea local fie sun forma de materie sau mai departe componente auto fabricate în România.

    Dacia electircă Spring e cam 100% fabricata în China. Emisiile totale de gaze cu efect de seră rezultate în urma fabricării mașinilor electrice nu sunt deloc mici cum s-ar părea.

  3. Toată isteria asta ecologică este o mare escrocherie a marilor puteri, și sună cam așa: bă săracilor, ia nu mai vă dezvoltați voi că poluați , lăsați-ne pe noi să ne dezvoltăm și mai mult să fim și mai bogați, iar firimiturile ce cad de la masa nostră le luați voi săracilor, după ce vă luptați între voi pentru ele.

  4. @obs.
    Globalistii sant sub stapanirea satanei. Asa ca ei nu fac nimic pentru ei ci impotriva lor si a noastra !

  5. Caline …. mai ti minte profeticul meu avertisment m referitor la :

    „5 Noiembrie 2021 !”

    (nu-ti pare ciudat cum „zarva” referitoare la China vs. Taiwan se acentuaza RECENT [exact cum a fost prezism de un „oarecare”] taman acum in minimalul timp pana la DECLANSAREA prezis-premeditatei surprize in PACIFIC 😉 ?)

    Daca „nu-ti bate la ochi precizia INFORMATIONALA a unui specialist in informatii SUBTILE nu mai putin talentat in arta de-a imita ANOSTUL … iti mai spun odata:

    – Atentie la „5 Noiembrie 2021 !” … in Pacific ! :*

    [cu „minta LOR de pe urma” imi pot multi cantari … mintea MEA din pre.inceputuri 😉 ! Biden a spus prostii ref. la Taiwan sapt trecuta ! E „prost informat” din vizibila lipsa de EXPERTI dotati cu inteligenta-NATIVA ! ]

    (chiar nu bate l a”ochi” STATISTCA mai mult decat stranie a ….preciselor mele predictii-in-cunostinta-de-cauza ? 😀 )

  6. EXCELENT..titlul si articolul,domnule Calin Marchievici!!.BRAVO…!!.

  7. Revolutionarea energetica ar presupune ca acum s-ar fi descoperit deja noi tehnologii si materiale care sa reduca consumul energetic.Aceste tehnologii „sunt in cercetare”.Atunci si solutia va ramane in cercetare.Discutam vorbe.Periculos e ca Ursula da termene fara acoperire,valabile doar in campania electorala europeana.Se propun sanctiuni pentru consumatorii de carbune fara a se oferi solutii.Se minimizeaza rolul gazului dar Bursa europeana are grija sa-i creasca pretul.Il denigram pe magar dar il punem sa traga la caruta plina cu carbune.Ridicol si total neproductiv.Tehnologii dezvoltate de secole pe baza energiei fosile deodata trebuie schimbate in tehnologii nepoluante.Frumos,himera merge mai departe,si spectatorii dupa ea.De fapt invitatia resetantilor este clara:Stati in frig si visati la o lume curata!Comunismul avea asemeni formule care n-au modificat nimic din firea omului dincontra l-au facut parsiv.Sa ne inchipuim o instalatie care functioneaza pe baza energiei eoliene.S-a oprit vantul, s-a oprit totul.O functionare hibrida este de luat in consideratie dar asta inseamna reproiectare,reexecutie deci timp.Revolutionarea energetica trebuie sa fie legata de realitate nu impusa prin dogme speculative de mediu.

  8. Da ,ei sunt cauza! Ei au produs milioane de automobile cu motoare V8 de 7 litri și tot datorită lor mor balenele , rechinii sufocate de pet-uri.multumim pentru evoluție și ne bucurăm că a-ți găsit o soluție pentru noi, șobolanilor

  9. Încălzirea gloabelor în patul lgbtiqismului nu sta și ea la baza emisiilor de carbon dătătoare de sudori popandailor care stabilesc agenda globale după bunul lor plac. PS. Pământul se curata singur când simte nevoia ca s-o facă și, atunci da de stanca cu toți marii apologeti ai acestui curent. Dacă nu e virusul e încălzirea și dacă nu sunt cele doua atunci vine apcalipsa foametei. Cavalerii apocalipsei prea se joaca cu îngăduință Bunului Dumnezeu și prea se erijează în zeii timpurilor moderne. Dacă au constatat ca lumea începe ca să se închine covidului și serurilor au ajuns sa fie convinși ca o sa li se închine și lor. Urate jeguri mai scoate democrația dictaturii la suprafață. Urate și infectate cu viermii corectitudinii politice pana-n adâncul măduvei coloanei nevertebrate.

  10. Scorpia malefica de la PNL transmite romanilor ingrijorati ca trebuie sa accepte moartea dupa „vaccinare” :

    https://www.national.ro/coronavirus/alina-gorghiu-a-socat-cu-raspunsul-la-intrebarea-daca-ma-vaccinez-imi-garantati-ca-raspundeti-dvs-daca-patesc-ceva-739694.html

    „Senatoarea liberală i-a lăsat, practic, fără replică pe internauți după ce aceștia au chestionat-o pe marginea responsabililor față de eventualele reacții adverse ale vaccinului.

    „Sunteți jalnici. Dacă mă duc să mă vaccinez, îm garantați în scris că răspundeți dvs. dacă pățesc ceva?”, a fost întrebarea unuia dintre utilizatorii Facebook.

    „Dacă mori o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alții”, a venit răspunsul Alinei Gorghiu, ce a stârnit contoverse și alte comentarii în contradictoriu între susținătării vaccinului și anti-vacciniști.”

  11. Bătălia este dusă de către combatantul mai puternic fără nici un scrupul, fără respectarea niciunei reguli preexistente, prin minciună, prin înșelătorie, prin orice mijloc josnic. O mână de oameni au acces la cea mai avansată tehnologie de pe planetă și vor să o impună eliminând orice altă tehnologie care a fost până acum și fără să intereseze pe cineva dintre ei soarta clasei medii și a săracilor planetei până la implementarea noii tehnologii.

  12. Alina Gorghiu are doi plozi…ce bine ar simti ea legea universului pierzandu-si copiii si ducandu-i cu manuta ei de hoata la cimitir…o saltelista ..ce sa ne miram la ce ii bese mintea? Si batrana, si stricata si proasta…plina de calitati.. numai Turcan o poate concura!

  13. km-ul pe masina electrica este de cel putin 2x mai scump si nu poti s-o treci pe GPL. Electrica inafara oraselor este o prostie de Greta si de Ursula … ca la Ojdula. N-am gasit alta rima.

  14. HA HA HA

    LUMEA chiar e demna de studiat …. 😀 … ultimele stiri colectate de spiderii-din-RETEA imi dau CONCLUZIA !

    IOHANNIS va fi suspendat …pana la sf 2021 !
    (Conform „surselor mele” , de toata NE-increderea, zic eu ! Pentru ca nu-mi convine …dar . ASTA E ! )

    Auf wiedersehen ! Werner ! Tut mir leid ! Pech gehabt ! Castiga „tabara” cealalta ! 🙁 🙁 🙁 ! = Ai pierdut, jalnic (!) !

    Nu ma intrebati de unde stiu ce stiu …si NU CREDETI ce spun …Totusi cu „mintea de pe urma” … respect (chiar daca fara admiratie) ! MIE !

  15. Mishteaux care-i intelectual un tip foarteeeeeeeeeeeeee STRANIU
    spune ca
    MONARHIA BRITANICA

    are un ATU care-a salvat-o ISTORIC de la DEMOLARE si care …ATU inca tine ca un liant IMATERIAL (un corset spiritual)
    COMONWEALTH-ul impreuna

    hehehe

    (pentru ca multi se cred la fel de isteti razand de laudarosul si bolnav narcisistul MISHTEAUX … las putin timp (pentru a o putea spune si altii … nu doar spune din COADA: „asta si eu o stiam” 😀 !)

    CE are MONARHIA BRITANICA …istoric special si ce-i asigura continuitatea nu doar ca rege/regina insulara ci ci ca rege/regina a commonwealth-ului ? Intr-un cuvant !

    😉

    [Mishteaux chiar are un IQ > 145 …si surprinzatorul raspuns , dat mai tarziu v-a confirma asta ! E un „raspuns” aproape de ne-gasit OFICILA insa foarte logic-CLAR ulterior cunosterii lui !

    :::

  16. Tine de fanatism …spiritual …uman ! Raspunsul ?

    … ok ! las’ pe altii !

  17. Citarea repetata a lui Pat de catre Dl CM e salutara oferindu-ne posibilitatea sa venim in contact cu propagatorii asa-zisului „neomarxism” si sa le descifram complicatele tehnici de manipulare materialist-dialectica! Sa vorbesti azi de „nationalism” in plina…batalie a globalizarii marxist/bolsevice e de-a dreptul monstruos! Sa vorbesti de „nationalism” cand in intreaga Lume ILEGALII BOLSEVICI au permis IMPORTAREA virusului bolsevic chinez pentru A BLOCA ECONOMIILE TARILOR UNDE AU FOST LEGENDATI de Comintern sa le conduca spre DEZASTRU, un dezastru superior celor provocate de cele doua MACELURI BOLSEVICE MONDIALE arata ca mistificarea propagandistica ia forme hidoase!!! Planeta a suferit repetate cicluri de INCALZIRI-RACIRI, de transformari ale unor mari suprafete din zone incarcate de vegetatie in deserturi si invers incat
    STAFIA ecologista isi arata ridicolul diversionist…Sub alte forme prezenta omului si inmultirea vertiginoasa creaza mari probleme Planetei, una fiind DISPARITIA MULTOR SPECII LASATE DE…DUMNEZEU, dar bolsevicul ATEU „doru popescu” trecut intre timp la ortodoxie va poate spune mai multe despre „evolutie” si colateral despre „romanism”, el fiind un…Xenopol
    pa acest taram cu un milenar trecut „republican”…Cand acuzam China BOLSEVICA de macelul virusologic pentru distrugerea economiilor capitaliste imi sareau nostalgicii in cap si acum incep sa-si dea seama ca Mao a fost un mic copil genocidar in comparatie cu Tziom Ping…Pe Mao l-a preocupat DECIMAREA CHINEZILOR, pe Tziom Ping GENOCIDUL PLANETAR…

  18. Propagandistii bolsevismului mioritic care urasc SUA inca de la clonarea in vitro, acuzand-o de RESETARE, de transformarea Planetei intr-un „1984” REAL, in care „casta miliardarilor…oculti”(aia 0,1% posesori ai 99,9%din avutia mondiala, se fac
    de ras si-si arata cre ti nismul dogmatic, cand pe de alta parte proslavesc China BOLSEVICA si-si doresc sa contracareze definitiv Lumea capitalista occidentala, aia a „OCULTEI”, demascandu-se ca prefera OCULTA CHINEZA!!! E stiut ca in China peste un miliard de chinezi SUNT SCLAVI ai m, adica a miliardarilor Securitatii chineze, adica ai PARTIDULUI COMUNIST!!!

  19. Maimuta forumului trece din delirul psihiatric in delirul spiritual prin atribuirea unor fapte materiale Inexistentului spiritual. Doar pelicanii a(i)uristici din 4 litere pot sa savureze aceste aberatii rezultate din combinatia pastilelor cu etilicul. In plus, isi releveaza singuri impostura scolara, amestecand realul cu imaginarul … ca la Ojdula (n-am gasit alta rima).

  20. Evoluyia tehnologica ar trebui sa conduca la dezvoltare economica si prosperitate. Dar se constată că este exact opusul, lucru simitit de vreo 30 de ani de tranziției de la socialism la globalims si transformarea in piata de desfacere pentru mari concerne de afara. Producatorii locali luati la ochi de boc, kovesi, institutie statului puse vadit sa-i hartzuiasca. Cine va plati datoriile uriase facute de pnl, citu, orban si alti boci care vor mai urma. Cum multinationalele se sustrag si sunt vadit lasate asa, tot aia mici si multi vor fi cocosati cu plnaele de stat cum dari chinuitoare. Inceputul e ‘promitator’ preturile au luat-o in sus, energia electrica, motorina, rca, taxare in plus la transporturi, scumpiri in general. Producatorii locali cresc preturile. Au mai bagat si gramezi de distribuitori se joaca cu tarilele la energie, gaze. Ptetutile la fel cresc.

    Cocoșarea continuă nemțește la calitate germana.

  21. Este la mintea cocosului ca, pentru a iesi din rahatul economico-social in care ne aflam dupa doi ani de pandemie, trebuie sa „luam o pauza” din aceste aberatii „ecologice” ! OK, am inteles cum sta treaba cu „codoi”-ul, cu topirea ghetarilor si cu ursii polari care nu mai au casa, dar iesirea din criza (pentru ca sintem deja) nu poate fi facuta decit tot cu vechile energii, macar pentru o scurta perioada. De 200 de ani industrializarea produce inerent poluare, e clar, dar probabil ca inca un an, doi pe energiile clasice, pentru a ne repune pe linia de plutire (mai ales ca energiile noi s-au dovedit cvasiineficiente) nu sint, cum se spune, un capat de tara.

  22. Viata in UE va fi tot mai scumpa, locuitorii isi vor da proprietatile pe nimic bogatilor de la Davos. Asta o numesc ei, printre altele, Marea Resetare. Saracie placuta, o meritati !

  23. Tocmai ma gindeam ca e cazul sa fac donatie garsoniera mea confort III din Pantelimon (adaug si bicicleta Pegas) fundatiei „Bill & Melinda Gates” … doar ca nu stiu adresa …

  24. Consumul de energie al Chinei este egal cu cel al UE+sua…Germania, cel mai mare poluator al UE, are acces nemijlocit la gazul Rusiei. Franta, cu un parc de 57 centrale nucleare, vrea ca energia nucleara sa fie considerata verde in UE, in ciuda opozitiei Germaniei…Deci,?

  25. Cam asa e … Traiasca Orinduirea Sclavagista, viitorul de aur al tuturor popoarelor ! … Davos ceas, Davos palton !

  26. „Zero Net” nu ar trebuie sa insemne „Zero Economie”, dar intersele locale srau in calea si amenininta globalizare. UE e globalista 85% altfel ar apara interesee statelor mici. Firmelor austriece li se permite accesul la lemn din defrisari, dar incalzirea cu lemne trebuie interzisa. Gazul si energia scumpite artificial de firme capusa „distribuitori” .

  27. Cum să renunti la gaz si carbune daca nu ai cu ce să-l înlocuiești. Chiar asa de idiot sa fii, cu ce se gandesc tâmpiții de la Bruxelles?!

  28. „… doar ca nu stiu adresa …”

    e adresa hotelului din Brazilia a lui Dracnia !

  29. „Predicție: pe termen lung, naționaliștii care se luptă pentru a asigura bunăstarea alegătorilor lor și a țărilor lor vor avea câștig de cauză în fața globaliștilor care spun că se gândesc la întreaga omenire”, scrie Buchanan.” Naționaliştii „se luptă” pe când globaliştii doar „vorbesc”. Cu cine se luptă naționaliştii?!… pt bunăstarea țării lor şi a alegătorilor şi bla, bla, bla…Naționaliştii s-au sau se vor lupta cu alți naționalişti prin logica naturală a istoriei naționalismului, ei nu pot să se lupte cu globaliştii nici dacă vor. Liderul politic polonez şi naționalist se va lupta cu alți lideri naționalişti din alte țări pt bunăstarea țării lui, în niciun caz cu globaliştii climatici care sunt putred de bogați şi parşivi şi mincinoşi. Doar naționaliştii sunt buni, cinstiți, minunați, nu foarte bogați, şi frumoşi care vin devreme acasă şi „luptă pt bunăstarea țării şi cetățenilor”.

  30. Greta nu are liceul. Eurocrații bruxelezi sunt fie politruci fie lobiști, dar indubitabil analfabeți funcțional. Altfel n-ar pleca de la ei atâtea aiureli care duc la eșecuri dacă nu imediat pe termen lung, activiști de partid. Sau ONG.

    Dacă măine dau prin lege că 2+2=3, altfel nu respecta noua lege incalca valorile europene . Ei niciodată nu gresesc oricat de prostie ar suna ce vine de la ei de pe la Bruxelles.

  31. Mda …hahaha !

    Multa palavrageala pe diverse theme (unele complet absurde …altele doar dinn datorie ziaristica de-a „provoca” curiozitatea atat de dorita de ziare cititorului 😀 )

    Chair nimeni nu stie de ce MONARHIA BRITANNICA are o pozitie ultra-speciala intre monarhiile lumii …
    SI
    CA
    … fara aceasta pozitie Marea Britanie nu mai era de mult monarhica + Canada + Australia nu mai aveau nici macar formal ca sef MONARHUL ANGLIEI ?

    o intrebare de departajare !

    Va asigur ca raspunusl e inedit insa odata zis … e EDIFICATOR si de necombatut !
    Se incumeta cineva sa numesca ce are MONARHIA BRITANNICA aparte (= cine-i apara si dece …in fata nemultumirilor masselor ?)

    😀 😀 😀

    [IQ=?]

    [DUPA(!) un raspuns odata dat unei intrebari …. multi „isteti” il ante-stiau „! 😀 ]

  32. REPET pentru ca-i o chestie care prin raspuns da intelectual DREPTUL MORAL unora
    ” sa le fie mila de prosti ”

    !

    „Mishteaux care-i intelectual un tip foarteeeeeeeeeeeeee STRANIU
    spune ca
    MONARHIA BRITANICA

    are un ATU care-a salvat-o ISTORIC de la DEMOLARE si care …ATU inca tine ca un liant IMATERIAL (un corset spiritual)
    COMONWEALTH-ul impreuna

    hehehe

    (pentru ca multi se cred la fel de isteti razand de laudarosul si bolnav narcisistul MISHTEAUX … las putin timp (pentru a o putea spune si altii … nu doar spune din COADA: „asta si eu o stiam” ? !)

    CE are MONARHIA BRITANICA …istoric special si ce-i asigura continuitatea nu doar ca rege/regina insulara ci ci ca rege/regina a commonwealth-ului ? Intr-un cuvant !

    ?”

  33. (I) „Bătălia nu este știință contra anti-știință, ci naționalism contra globalism”
    Daca ne uitam la primul mileniu BS, lupta a fost globalism (imperii antice) contra nationalism (regate antice)
    Daca ne uitam la primul mileniu AD, lupta a fost nationalism (de tip feude/feudal) contra globalism (imperii antice) .
    Daca ne uitam la perioada 1000 – 1789, lupta a fost globalism (imperialist) contra nationalism (de tip feudal) .
    Daca ne uitam la perioada 1789 – 1940, lupta a fost nationalism (tari) contra globalism (imperialist) .
    Daca ne uitam la perioada 1940 – 1945, lupta a fost globalism (coalitii militare) contra nationalism (tari).
    Daca ne uitam la perioada 1946 – 1989, lupta a fost nationalism (anticolonial) contre globalism (imperialism), dar si,
    Daca ne uitam la perioada 1946 – 1989, lupta a fost globalism (blocuri militare) contra globalism (blocuri militare).
    Daca ne uitam la perioada 1990 – 2019, lupta a fost nationalism (tari) contra globalism (blocuri militare), dar si,
    Daca ne uitam la perioada 1946 – 2019, lupta a fost globalism (integralist, ex. UE) contra nationalism (tari).
    Daca ne uitam la perioada 2019 – 2021, lupta se da intre nationalism (tari) contra globalism (integralist), dar si,
    Daca ne uitam la perioada 2019 – 2021, lupta se da intre globalism (integralist) contra globalism (supra-integralist/lume)
    Ce va fi, si cum va fi … asta o vom vedea si simti noi cei contemporani … in GEO-politica mondiala ACTUALA.

  34. (II) Aceasta GEO-politica mondiala actuala … nu o putem inca CUNOASTE. Depinde de multi factori. Factori de coagulare si/sau de centrifugare … locali si/sau globali. Factori aleatori (intamplatori), probabilisti, posibili.
    Asa precum, nici unul dintre noi, nu doreste sa-si cunoasca viitorul si finalul sau …
    Doar FALSII proroci si FALSII profeti … isi INCHIPUIE ca pot cunoaste SFARSITUL lumii si al STIINTELOR POLITICE/ISTORICE!
    Doar FALSII proroci si FALSII profeti … isi INCHIPUIE ca pot cunoaste SFARSITUL LUMII si al STIINTELOR NATURII !!!

    „Bătălia ESTE si VA FI, vesnic,in ISTORIE, știință contra anti-știință (falsa cunoastere) SI naționalism contra globalism”!

  35. @Eurocrație … USA a dat in trecut o lege ca PI=3
    (fara glume)

    REALITATEA i-a batut insa lam portofel si-au trebuit sa recunoasca ca LEGILE OMULUI nu pot anula LEGILE … FIRI !

    😀

  36. @doru popescu …dizolvarea natiunilor … pierderea traditiilor culturilor
    E INEVITABILA …pentru ca depandenta de EVOLUTIA ECONOMIC-TEHNICA a OMENIRII ( inspre ce ne indreptam daca ne continuam drumul social-evolutiv … duce indubitabil la o sigura NATIUNE-internet-interconectata-pe-TERRA … doar prostii nu vad unde lumea duce ea singura , haotic insa teleologic, evolutiv ! Traim alte conditii istorice …complet deosebite conditiilor ce-au impus material NATIONALISMUL si ATENTIE: DIVERSIFICAREA traditilor culturale nationale a natiunilor lumii !

    Viitorul va da castig de cauza … adica van castiga TRADITIA, CULTURA si LIMBA izvorata din spatiul virtual-informational !

    Asta e clar si de OBLIGATA ACCEPTARE intre … expertii mondiali azi !

    Ce e insa la fel de clar e ca e …PREA DEVREME cu „MAREA RESETARE” … in 100 … 200 de ani DA! … Nu insa acum !

    🙂

    „doru popescu” gandesti logic …insa nu ai destule date pentru „aparatu-ti INFERENTIAL” = garbage-in = garbage-out ! (fara suparare !)

    😀

  37. Interesanta localitate Ojdula, Covasna! Mai ales, ca ISTORIE:
    Prima atestare documentară datează din anul 1332, însă descoperirile arheologice demonstrează prezența omului aici încă din neolitic. Pe teritoriul satului s-au descoperit mai multe materiale , astfel s-a un topor de piatră cu muchie dreaptă ce aparține culturii Coțofeni, un alt topor de cupru cu un singur tăiș datând de la începutul epocii bronzului și un tezaur monetar conținând mai multe monede grecești. În vatra satului s-a descoperit o așezare din secolul al XIII-lea – secolul al XV-lea, cu bordeie și fragmente de ceramică.

    Asadar, localitate Ojdula, Covasna, a fost locuita, in istorie, de populatii stravechi pe acest TARAM, de geto-daci, de populatie protoromanesca, dar si de populatie migratoare (vremelnic).

    deh. Ce frumoasa este ISTORIA taramului ROMANESC !

  38. Ca om cu un IQ>145 vad defectele …”ochelarii de cal”…cu care-s nascuti semenii mei pe Terra !

    1- Majoritatea nu poate gandi probabilistic ( adica nu stie ca exista mai multe gradatii de „adevaruri REALE” in contrast cu idealele adevaruri non-graduale ale logicii matematice !)
    2- Multi nu stiu ca „LUMEA” e un sistem cu … ATENTIE: FEEDBACK (autoreglaj inclus !)… adica nu e IMUABILA ci din-sine-schimbabila
    3- Multi nu stiu ca STIINTA nu e religie ci e doar un TEMPORAR-si-NONSTATIC atractor uman-explicativ al timpului istoric in care e implicata
    4- Multi nu inteleg ce e DIALECTICA (= dinamicitatea lumii) …considerand conceptul ca ceva … 😀 COMUNIST !
    5- …

    😀

  39. @Kakarot …daca mishteaux e logic atunci Pat Buchanan greseste !

    🙂

  40. peactionar …reactionar

    Sti ruseste omule ?

  41. Viitorul va da castig de cauza … adica va castiga TRADITIA, CULTURA si LIMBA izvorata din spatiul virtual-informational !
    De acord. Asta poate reprezenta factorul GLOBALIST, PERTURBATOR (fata de lumea actuala), de tip POSIBILITATE .
    Cum si cine va folosi acest ATU reprezinta, inca, o mare INTREBARE, care poate avea un grad mai mare (de PROBABILITATE), sau mai mic (de INTAMPLARE).
    Dar, TRADITIAILE, CULTURIle si LIMBILE … LOCALE … pot costitui si ele un factor PERTURBATIV (centrifugal) in raport cu GLOBALISMUL. De aceea, in prima mea postare, am indicat ca relatia LOCAL-GLOBAL a variat in ISTORIE, datorita unor factori PERTURBATORI aleatori (de ex. marile migratii de populatii mai putin culte).
    La fel, si POSIBILELE migratii viitoare (de populatii migratoare, mai putin culte) sa constituie (si in prezent/viitor) un astfel de factor perturbator aleator. Ele POT sa nu (VREA) sa tine seama de spatiul virtual-informational GLOBAL.
    Este greu de prezis … in viitorii 20 de ani!
    Istoric, tiparul a bulversat lumea incunabulelor, durand timp de aproape 600 de ani.
    Istoric, Internetul a bulversat lumea carturareasca in doar 25 de ani.
    VR, BIG DATA … oare in cat timp vor bulversa Internetul ? Nu pot da nici un raspuns. Inca.

  42. Razboiul LOCAL-GLOBAL poate fi inteles si ca o CIOCNIRE dintre CIVILIZATII.
    Sa nu uitam ca civilizatia chinezeasca are o vechime de vreo 9000 de ani.
    Sa nu uitam ca civilizatia europeana are o vechime de vreo 6000 de ani.
    Sa nu uitam ca civilizatia ruseasca are o vechime de vreo 1000 de ani.
    Sa nu uitam ca civilizatia americana are o vechime de vreo 250 de ani.
    samd …
    CIOCNIRE directa … CARE pe CARE !
    Ciocnire care va depinde de lupta pentru acumulare de noi cunostiinte STIINTIFICE: IT(hard si soft), retelistica 5G+, VR…
    Deci, cine va DETINE in VIITOR mai multa STIINTA … acela va CASTIGA !
    Castig insa pe termen scurt.
    Pe termen lung insa ?

  43. „@doru popescu …dizolvarea natiunilor … pierderea traditiilor culturilor
    E INEVITABILA …pentru ca depandenta de EVOLUTIA ECONOMIC-TEHNICA a OMENIRII ”

    Evolutia tehnicii, stiintei, transporturilor, inter-conexiunilor inter-statal-economice; media care unifica oameni car in trecut aveau limbi diferite, culturi diferite, doar pentru ca erau la distante de 30 de km unii de altii
    schimba paradigma SOCIETAL-UMANA … o schimba prea repede si prea dureros …insa nu sta in puterea omului de-a bloca evolutia societatii … totul se va topii intr-un AMALGAM de tipul … societatii americane … care a asimilat toate culturile si limbile milioanelor de emigranti la ei !

    la fel cutura intern-dez-nationalista americana … ne arata ca … si lumea „unica” de dupa „MAREA RESETARE” … nu va fi stabila = ci doar o „etapa” in timp …pana soarele va arde pamantul sau viata va devenii NATURAL imposibila pe Terra !

    😀

    [mi-e mila de prosti …insa nu poti comunica daca nu te ridici sau te cobori la nivelul intelectual al partenerului la discutie 😉 ]

  44. Eu unul sunt de acord cu reducerea poluarii, introducerea asa numitei energi verzi???.Dar daca ai fost carnivor o viata intreaga si te decizi sa devi vegetarian, nu omori intii porcul si oaia ,si apoi te uiti in jur daca ai morcovi, varza sau alte verdeturi.Preturile la electricitate s-au triplat. De ce?Sa inchis vreo centrala electrica pe carbuni sau pacura? Nu.Au scazut extractiile de oil, gaze in lume si rezervele sunt reduse ?Nu.Nici macar explicatia ,ca cererea este mai mare nu tine.Economia mondiala este inca sub nivelul anului 2019 inainte de pandemie.Cum in 2019 era suficient curent electric, ba mai si dadea pe deasupra, pretu petrolului se redusese cu 60% ,veneau gazepe toate conductele ,de nu mai stiai de unde sa iei, ba lichefiatu american, ba gazul rusesc, ba ala din middle east sau kazakstan ,etc.Totul dovedeste ca de fapt este o criza fortata pentru a mulge mai multi bani de la oameni.Iar cazul particular al Romaniei ,care are si resurse de petrol, gaze ,carbuni, energie electrica hidro, eoliana ,este strigator la cer.Inca o dovada a ticalosiei celor ce ne conduc.acum 3,4 ani ,vindeam curent vecinilor, dadeam pe gratis Moldovei ,iar acum brusc nu avem?.Asiguram 87% din necesaru de gaze din productie proprie , poate singura tara europeana in aceasta situatie ,si spunem ca nu avem gaz suficient pt iarna?Eu unu ma intreb ,ce naiba se intimpla cu romanii?In afara de circoteala zilnica ,urlete despre coruptie, in rest o lasitate totala.

  45. @gigi esti pe drumul cel bun …daca mai sapi putin
    dai sigur de motivul pentru care CORONA exista ( trebuia sa existe !)

    te incumeti …pe aceeasi directie logic-rationala …sa mergi pana la capat ?

    :*

  46. Probabil va urma un articol și cu impactul acestor măsuri COPilărești, cum altfel, când o ai pe biata Greta în prim planul activităților cu încălzirea asta destul de firească nu numai a Pământului, ci și a ei 😉
    Se scot bani frumoși și dintr-o asemenea găselniță, dar nu despre asta vreau să vorbesc . Ca orice gospodar m-am gândit și eu să-mi montez niște panouri solare, să n-o las singură pe Greta cu toate problemele pe cap și am chemat un expert . Toate bune, yonă cu mult soare, fără clădiri care să.mi ia fața cum vrea s-o facă unul la mișteaux , numai că trecând la detalii te ia cu călduri de-abinelea. Costul total ar fi de cam 250 de mil. adică 50.000 euroi din care Statul îți poate returna până la 80 %, dar inițial tu trebuie să dispui de toată suma urmând ca să primești partea Statului mai pe la Sf. Așteaptă. Dar asta nu-i totul _ Toată energia produsă de sistemul tău intră-n sistemul național sau regional , tu urmând să primești de acolo tot ce consumi. Și asta nu-i totul . Tu dai cu 1 leu și primești cu 9 lei de la filantropul stat , e drept că complet eșuat !
    P.S. crede unul și nu la mișto, că „nu sta in puterea omului de-a bloca evolutia societatii … totul se va topii intr-un AMALGAM de tipul … societatii americane … care a asimilat toate culturile si limbile milioanelor de emigranti la ei !” , adică un nou Babilon , de data asta condus de vreun urmaș a lui Soroș, sau că continuitatea monarhică britanică a Commonwealth-ului are liberă trecere prin Haifa, deoarece au reușit s-o penetreze sangvinar și prin ultimele căsătorii morganatice ?

  47. Dar așa-i când o ai pe una mai mare de 145, că doar nu te doare gura și pe alta de doar 14,5 cm. , ca să n-o doară nici pe ea …. 😉

  48. ,,STIINTA nu a dat faliment si nu are nimic de-a face cu anarhia ce domneste acum in mintile oamenilor si nici cu
    noua putere care creste din sanul acestei anarhii.Stiinta nu ne-a promis niciodata nici PACEA ,nici FERICIREA.
    Istoria ne invata ca in clipa in care fortele morale, armatura a oricarei societati , deci pierd orice tarie ,
    distrugerea finala este savarsita de aceste mase inconstiente si brutale,considerate ,pe drept BARBARE.„G le BON
    Parca in Sfanta Carte BIBLIA este prevazuta rasa galbena si pe mai departe IMPARATUL DE LA RASARIT invinge.
    Marele PETRE TUTEA ,,Fara Dumnezeu, fara credinta omul devine un animal rational ,care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Intelectul este dat nu sa cunoasca adevarul ci sa primeasca adevarul.„Tot un mare om politic roman
    a zis la judecata lui CE MARE LUCRU E SA FI OM (IULIU MANIU). Un mare carturar roman a zis -NU OMUL COMANDA TIMPURILE ci …….

  49. Asa cum Comunismul este Utopia realizata a Crestinismului, asa si Globalismul Marii Resetari este tentativa de inscaunare a Utopiei realizate a Sionismului . Lupta pentru Binele umanitatii continua si ne traverseaza destinele. Notiunea de „popor ales” este fascism-Ur. Din el s-au inspirat ideologii genocidare…

  50. @Ziua de dupa … RESPECT !

    = INTELEGI ! GENERALIST ! Ce-si-cum-ul actual !

    😀

    @Radu Humor ce te face asa sigur c-as fi barbat ?
    Faptul ca joc excelent rolul scriptic-social al unuia ?

    Mersi de complimente …desi nu inteleg „ce te face” atent la „chestii” care pe „altii” nici macarm nu-i incurca
    in urmarirea IDEILOR mele atent subliminal implicate (pentru o izbucnire perceputa ca intelectual PROPRIE „victimelor” care ma citesc == ced ca sti ca orice ideie LASA URME in subconstient …si atent-stimulata renaste ca „ideie proprie” mai tarziu ?!)

    Ca sa vezi daca am sau n-am IQ>145 …n-ajunge sa ma cauti la ou … orthographie ! Trebuie sa fi capabil sa-mi citesti printre raduri puerilitatile si sa observi „sistemul” din spatele „ludic”-ului 🙂 [oricum daca nu ai un IQ>130 nu poti califica IQ-ul altuia ca mai mare sau mai mic decat cel PROPRIU ! 😛 ]

  51. @Radu Humor :

    CE are MONARHIA BRITANICA …istoric special si ce-i asigura continuitatea nu doar ca rege/regina insulara ci ci ca rege/regina a commonwealth-ului ? Intr-un cuvant !

  52. nu-mi cere studiile secrete facut ep tema „anglicanism”-ului in lumeeeee
    si revoltele sangerose din statele cu anglicani in cazul in care
    SEFUL BISERICII LOR (la fel de religios-puternic precum PAPA catholicilor !)

    pnetru ca studiile alea nu-s la … mishteaux (= chiar sunt secretizate !)

    :*

    [asa ca habar n-ai cu cine conversezi ? asa ca „predictiile” mele expuse doar 0.5% pe pasunea acestei fitzuici … TE UIMESC ? 😀 ]

    Daca pleaca Erdogan din NATO …ia oare si Marea Neagra cu el ? 😉
    ( 😉 mai avem nevoie „URGENTA” de fregate? 😉 )

  53. mishteaux (the master of your mind) spune:
    25 OCTOMBRIE 2021 LA 15:56
    nu-mi cere studiile secrete facut ep tema „anglicanism”-ului in lumeeeee
    si revoltele sangerose din statele cu anglicani in cazul in care
    SEFUL BISERICII LOR (la fel de religios-puternic precum PAPA catholicilor !)

    pnetru ca studiile alea nu-s la … mishteaux (= chiar sunt secretizate !)”și nu-i nimic rău în asta că încerci foarte subtil să racolezi

    Am impresia că încerci să racolezi abonați pentru „Britannica” și nu-i nimic rău în asta și te felicit pentru istețimea dovedită, Doamnă sau Domnule, că Lady sau Sir au fost deja adjudecate de către Charles, prințul moștenitor, în curând și el efigie probabil, pentru cei din Commonwealth care reprezintă o amenințare cu moartea atât de așteptată a făcăturii europene UE!

  54. In cazul emisiilor de bioxid de carbon problema este prost pusa. Multe tari isi fabrica produsele in China, ele poarta amprenta poluarii cu bioxid de carbon care se atribuie Chinei, in loc sa fie pusa pe seama proprietarului produsului sau importatorului. Daca le-ar produce la ei in tara, acolo ar polua la greu. Dar acum au transferat productia si inclusiv poluarea in China, dar tot ei au nesimtirea sa acuze China ca provoaca poluare, desi produsele sunt fabricate pentru alte tari. Fiecare tara care produce in afara ar trebui sa-si asume poluarea produsa si sa nu o mai treaca in contul tarii gazda. Mie asa mi se pare corect. De exemplu Germania produce autimobile in China, productia polueaza, dar Germania sta bine mersi in atmosfera curata pretinznad ca ei sunt ecologici. Dar ei fac mizerie la altii acasa cu productia lor si apoi au nerusinarea sa-i acuze pe acestia ca polueaza. Sa fie clar, poluarea este produsa de companii oriunde ar exista, nu de tari. Poluarea trebuie atribuita corporatiilor, nu statelor gazda pentru productie. In exemplul de mai sus Germania este cea care polueaza la China acasa, sa isi asume si sa plateasca certificate vezi pentru asta. Nu merge asa, capra bese si oaia pateste rusinea! Trebuie sa existe relatii corecte intre state, altfel apar conflicte grave!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.