Begu a luptat, dar s-a predat

Pentru prezenţa în semifinale, Irina Begu va primi 39.000 de dolari şi 185 de puncte WTA.

Begu a luptat, dar s-a predat

Pentru prezenţa în semifinale, Irina Begu va primi 39.000 de dolari şi 185 de puncte WTA.

Jucătoarea româncă de tenis Irina Begu, locul 56 WTA, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala turneului de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg.

Begu a fost învinsă în semifinale de jucătoarea din Grecia Maria Sakkari, locul 7 mondial şi favorită 1, scor 6-4, 6-7 (4), 6-4.

Sakkari s-a impus la capătul unui meci foarte disputat, care a durat mai bine de trei ore (3 h 4 min).

În primul set, Sakkari a făcut primul break şi s-a desprins la 5-3, Begu a reuşit să câştige şi ea contra serviciului, dar grecoaica a încheiat cu un nou break. Begu a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0, dar Sakkari a egalat (2-2) şi s-a mers cap la cap până în tiebreak, unde românca a luat ultimele trei puncte, de la 4-4. Irina a avut un debut bun de set decisiv, conducând cu 2-0, dar Sakkari a revenit şi a egalat, 2-2. Au urmat alte patru break-uri, iar la 4-4, principala favorită a câştigat din nou contra serviciului, încheind conturile cu 6-4.

Begu şi Sakkari s-au mai înfruntat de două ori în circuitul profesionist, fiecare obţinând câte o victorie.

Irina Begu a câştigat în 2016, în primul tur la Miami, cu 6-1, 6-3, iar Sakkari s-a impus în 2018, la Seul, în sferturi, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Românca s-a ales cu un cec de 39.000 de dolari şi 185 de puncte WTA.

Estoniana Anett Kontaveit este a doua finalistă. A trecut sâmbătă de letona Jelena Ostapenko, cu 6-3, 6-4, şi s-a calificat în finala turneului de tenis WTA 500 de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 768.680 de dolari, unde o va întâlni pe grecoaica Maria Sakkari.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Irina nu s-a predat. A luptat demn si frumos cu o adversara mult mai bine cotata. Merita toata stima noastra.

  2. Cel care se predă nu luptă. Irina Begu a luptat, dar în tenis cum zicea domnul Ion Țiriac nu există meci nul. Și tribunele aplaudă și pe acel care pierde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.