Nici nu au fost bine puse în vânzare biletele la concertul Iron Maiden din Cluj că au apărut solicitări din toate colţurile lumii: Belgia, Ungaria, Germania, Mexic, Brazilia şi Australia.
„Fanii Iron Maiden au luat cu asalt site-ul www.servuscluj.ro încă de luni de la ora 12.00, când s-au pus biletele în vânzare. Este impresionant câte solicitari au venit de dincolo de graniţele ţării: un fan Iron Maiden din Australia şi-a comandat bilete pentru întreaga familie!”, a declarat Liviu Alexa, reprezentantul companiei organizatoare.
Show-ul Iron Maiden din 15 august, eveniment prezentat de clubul de fotbal CFR Cluj şi organizat de Imagistica şi Iconica, în parcarea mall-ului Polus Center din Cluj-Napoca, este inclus în turneul „The Final Frontier”, ce anticipează apariția albumului cu acelaşi nume.
Biletele sunt disponibile online, pe www.servuscluj.ro şi la sediul Servus Cluj, din Str. Regele Ferdinand nr. 30, la preţul de 100 lei.