Bercea Mondial, fiul său şi soţia au fost trimişi în judecată

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul său Florin au fost deferiţi justiţiei, după ce au fost implicaţi într-un scandal în seara de 17 februarie, într-un local din Drăgăneşti Olt, în care Ion Anghel, zis Mercedes, a fost înjunghiat în spate, fiind internat în stare gravă în spital.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus, joi, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Sandu Anghel, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor; Florin Anghel, zis Băsică sau Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi a Fănicăi Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă, informează Biroul de presă al Ministerului Public.

Potrivit surse citate, în seara de 17 februarie 2011, partea vătămată Ion Anghel se afla împreună cu alte persoane într-un bar situat într-un imobil proprietatea lui Sandu Anghel, din localitatea Drăgăneşti Olt.

„Având cunoştinţă de prezenţa părţii vătămate în locaţia respectivă şi pe fondul unor relaţii conflictuale mai vechi cu familia acesteia, inculpatul Anghel Sandu, înarmat cu un cuţit şi un topor, şi însoţit de inculpatul Anghel Florin (fiul său), s-a deplasat la localul respectiv şi în urma unor altercaţii verbale între aceştia, inculpatul Anghel Sandu i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul în zona toracică. Ion Anghel şi cei ce o însoţeau au încercat să fugă înainte ca partea vătămată să fie tăiată cu cuţitul, intuind starea de pericol în care se aflau din atitudinea inculpatului Anghel Sandu, care, la momentul intrării în bar, a lovit cu un topor, în tocul uşii”, spune Ministerul Public, într-un comunicat de presă de joi.

După ce Ion Anghel a fost înjunghiat, Bercea Mondial şi fiul său l-au îmbrâncit pe scări până în faţa imobilului în care era barul, după care, văzând că starea acestuia este gravă, l-au abandonat, plecând cu un autoturism către municipiul Slatina.

„Însoţitorii părţii vătămate au încercat să-i acorde acesteia primul ajutor, însă neputând opri hemoragia, au transportat-o la spitalul din Municipiul Caracal, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. Din pricina stării critice în care se afla, aceasta a fost ulterior transportată cu ambulanţa la un spital din Craiova, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, reuşindu-se salvarea vieţii prin îngrijirile medicale”, mai notează documentul citat.

După comiterea faptei, Bercea Mondial a părăsit localitatea de domiciliu, fiind depistat în ziua de 19 februarie 2011, în Bucureşti, de unde a fost ridicat şi condus pentru cercetări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.