Bercea Mondial nu va fi arestat pentru evaziune fiscală

Curtea de Apel Craiova a decis, joi, ca Sandu Mihai, cunoscut drept Bercea Mondial, să nu fie arestat preventiv pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit Agerpres. Liviu Mândrilă, expert informaţii publice în cadrul Curţii de Apel Craiova, a declarat, pentru AGERPRES că instanţa pe care o reprezintă a respins, joi, recursul procurorilor la […]

De cotidianul.ro - Autor

Curtea de Apel Craiova a decis, joi, ca Sandu Mihai, cunoscut drept Bercea Mondial, să nu fie arestat preventiv pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit Agerpres. Liviu Mândrilă, expert informaţii publice în cadrul Curţii de Apel Craiova, a declarat, pentru AGERPRES că instanţa pe care o reprezintă a respins, joi, recursul procurorilor la […]

Curtea de Apel Craiova a decis, joi, ca Sandu Mihai, cunoscut drept Bercea Mondial, să nu fie arestat preventiv pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit Agerpres.

Liviu Mândrilă, expert informaţii publice în cadrul Curţii de Apel Craiova, a declarat, pentru AGERPRES că instanţa pe care o reprezintă a respins, joi, recursul procurorilor la decizia magistraţilor Tribunalului Dolj de respingere a cererii de arestare preventivă a lui Bercea Mondial pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În prezent, Bercea Mondial este arestat preventiv într-un alt dosar în care este acuzat de tentativă de omor calificat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au înaintat, vineri, 12 august, instanţei de judecată propunerea de arestare preventivă a lui Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, prejudiciul adus bugetului statului fiind de 1,3 milioane de euro.

Potrivit procurorilor, Bercea Mondial a acordat, sub formă de avans (marfă şi împrumuturi financiare), suma de 5.080.359 de lei (peste 1.000.000 de euro), în condiţiile în care între societăţi nu s-au derulat tranzacţii comerciale.

Totodată, el a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000 de lei reprezentând salarii, sume pe care le-a introdus în circuitul financiar al societăţilor sale.

În baza unor documente fictive, Bercea Mondial a ridicat din conturile unei societăţi din Slatina dividende în sumă de 196.800 de lei, iar din contul unei alte societăţi din Drăgăneşti Olt suma de 324.350 de lei, în condiţiile în care societăţile au înregistrat pierderi lună de lună.

Sumele ridicate au fost reintroduse în circuitul financiar al societăţilor administrate de inculpat, având ca scop ascunderea sau disimularea originii ilicite a veniturilor realizate prin comiterea de infracţiuni. Prin intermediul societăţilor sale, Bercea Mondial a retras ori depus lunar sume de ordinul miliardelor de lei vechi, fără a avea corespondent în evidenţele contabile ale societăţilor pe care le administra şi fără a avea justificare.

Bercea este acuzat că a folosit ca acoperire firmele administrate de el, astfel încât sumele obţinute din comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune au fost reintroduse în circuitul economic legal prin depunerea acestora ca aport la capitalul social al respectivelor societăţi, acordarea de împrumuturi financiare persoanelor fizice şi juridice sau prin efectuarea de plăţi cu titlul ‘avans marfă’.

Procurorii susţin că, prin practicarea în mod sistematic a evaziunii fiscale, constând în special în oferirea de împrumuturi financiare către terţe persoane fizice şi juridice de la care percepea o dobândă lunară de minim 10%, Bercea Mondial a acreditat ideea că beneficiază de ‘imunitate’ în faţa legii.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului statului, s-au luat măsuri de aplicare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpat, valoarea acestuia ridicându-se până la concurenţa sumei de 1.300.000 de euro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.