Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu va prezenta, astăzi, sindicatelor feroviare programul care conţine disponibilizările de la CFR. Acesta a menţionat că numărul celor care vor fi daţi afară depinde de găsirea altor soluţii de diminuare a cheltuielilor.
„O să le prezint sindicatelor acest program, care are şi disponibilizări, dar nu este bătut în cuie, este o propunere. Dacă în discuţiile cu sindicatele vom găsi şi alte soluţii de reducere a cheltuielilor şi creştere a veniturilor o să se diminueze numărul disponibilizaţilor”, a afirmat Berceanu, la deschiderea circulaţiei pe pasajul de la Brazi de pe centura Ploieşti, potrivit Mediafax.
El a arătat că pierderile de la calea ferată sunt de circa 600- 700 milioane lei anual. „Pierderile de la CFR puteam să le punem în investiţii. Dacă am fi avut aceşti bani pentru reabilitarea căii ferate şi achiziţia de vagoane, încasările ar fi fost mai mari”, a mai spus ministrul.