„Bețe-n-Roate”, luat iar de guler: „Va costa”

PSD acuză, joi, pe Facebook, în contextul în care miniștrilor interimari din Guvern le-a expirat mandatul, iar președintele Klaus Iohannis nu a dat încă undă verde noilor propuneri, că acțiunea „lui Iohannis Bețe-n-Roate va costa România câte 6,9 de milioane euro/zi reprezentând fonduri europene neabsorbite la Ministerul Transporturilor și Dezvoltare”.

„Începând de azi, campania electorală a lui Iohannis~<Bețe-n-Roate> va costa România câte 6,9 de milioane euro/zi reprezentând fonduri europene neabsorbite la Ministerul Transporturilor și la Ministerul Dezvoltării. Aceasta e în medie valoarea fondurilor europene absorbite pe zi lucrătoare de cele două ministere în 2018. După expirarea perioadei de 45 de zile de interimat, aceste ministere lipsite de miniștri nu mai pot deconta facturile pentru proiectele cu fonduri europene. În ultimii doi ani PSD a accelerat semnificativ absorbția banilor europeni, dar rezultatele ar fi putut fi mai bune dacă Iohannis nu ar băga bețe-n roate”, au transmis, joi, pe Facebook, social-democrații.

Guvernul nu are, ”din păcate, niciun semn de la Cotroceni” pentru propunerile pentru Transporturi și Dezvoltare în persoanele lui Răzvan Cuc și Daniel Suciu, iar Rovana Plumb și Eugen Teodorovici rămân miniștri interimari, deși termenul de 45 de zile a expirat joi, 21 februarie, a transmis secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

Klaus Iohannis a semnat pe 7 ianuarie decretele privind noii miniștri interimari – Rovana Plumb la Ministerul Transporturilor și Eugen Teodorovici la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Potrivit articolului 107 din Constituție, perioada de interimat la conducerea unui minister nu poate depăși 45 de zile, termen care a expirat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8540 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Aveti putintica rabdare! Rog suspandati pe ” onorabilu` „! Si nu va mai temeti de „Ioropa”, de „zguduiri”, daca vreti sprijin de la electorat.

  2. draji cetitori..shineva mai sus / mai jos vorbea despree beizadele…io m am oprit la un igzaml; sapamanili yrecute am asiusta la interventia unui njeneral roman ncare a gtraversat perioada rebelica dala copil da gtrupa nla gradu da jeneral desbhi omu ni plin nda aepacash si dupa avansare da diverse alte bunatatiu .. acest jeneral are nume da dragne.. aflu ointre timp ca tatal actualuluifashe tat este sef ra post in comunan …primiutiva..pai tata in perioada n care acest sef da post ave sustinerrea lu dracnea jneral pute sa nagiunga min nda interne dar el o agiuns doar sef da post..nu va puneti o intrebare simpla cum si ce??? buuun nu v ati pus o si nici nu v o pui ca nu s pervers..dar daca el ori partidu pa care l condushe ..nu bvre progres …shifashim bre???

  3. PSD devine pe zi ce trece cel mai mare agent electoral al lui Iohannis!De la o dobitocie la alta,ba ca nu functioneaza guvernul,ba ca pierdem bani de la pocherul european,tot felul de infantilisme,se vede ca Dragnea umbla cu lucruri minore in calitatea lui de plutonier major!

    • Corect!
      Daca orice intarziere a Bugetului costa „câte 6,9 milioane euro/zi reprezentând fonduri europene neabsorbite la Ministerul Transporturilor și Dezvoltare”, intreb: CAT a COSTAT Intarzierea Bugetului din joaca PSD-ALDE care TOATA Luna Ianuarie 2019 PLUS Jumatate din Februarie 2019 NU a votat Bugetul asteptandu-l pe Dragnea sa revina din concediul de LUX in Ianaurie 2019 PLUS bulibaselile cu Bugetul in Luna Februarie, „uite Bugetul, nu e Bugetul”, sper ca nu ati uitat?!
      Rusine, escrocilor, VOI ati INTARZIAT Bugetul, Veorica anlafabeta se lauda ca „vom veni cu Bugetul in Noiembriein 2018!

      „Avem doar o promisiune a ministrului de Finanțe, E. Teodorovici − care spunea pe 12 ianuarie, într-o declarație telefonică la Antena 3, că „o să fie bine”; și că în 2019 deficitul „va fi în zona 2,5%”.

      La sfârșitul lunii noiembrie, același Teodorovici făcuse o altă promisiune, pe care avea s-o încalce însă: aceea că Guvernul urma să depună proiectul de buget în Parlament „în prima parte a lunii decembrie”.

      Atunci, Teodorovici justifica întârzierea prin nevoia de a include în buget prevederile Legii pensiilor, care avea să fie adoptată abia la 19 decembrie.

      „Nu săptămâna viitoare, următoarea săptămână, cam așa e planul”, promitea ministrul de Finanțe pe 27 noiembrie.
      https://pressone.ro/prima-corigenta-pe-2019-a-guvernului-dancila-de-ce-nu-avem-buget-de-stat/

  4. Am facut eforturi disperate sa vad cat a absorbit Romania pe cele 2 Ministere in 2018: nici o sansa, minciuni stufose doar!
    „România și fondurile UE: De ce, după un deceniu de ”școală”, încă suntem ”repetenții” Europei?
    La finalul lui 2018, autoritățile de la București se laudă cu o rată a absorbției fondurilor europene de aproximativ 20%.
    Cu 2 ani înainte de încheierea exercițiului financiar 2014-2020, media la nivel european e 22%.
    Așadar, la o primă vedere, lucrurile nu stau atât de rău.
    Totuși, ”dacă analizăm cum au ajuns autoritățile la această rată de absorbție de 20%, situația devine foarte complicată și îndoielnică”, explică într-un interviu acordat RFI, Bianca Toma, director de programe și membru al Consiliului Director al Centrul Român de Politici Europene.
    Raportare incorectă?
    „Când vorbim despre Fonduri structurale trebuie să vorbim separat de cele de Coeziune, față de cele Destinate Agriculturii. Depinde ce adunăm: dacă adunăm mere cu pere sigur că o să ne dea mai bine. Mai ales că pentru agricultură e vorba și de Plățile directe la hectar, care vin AUTOMAT și în care NU există niciun merit al autorităților și NU putem să vorbim despre vreo performanță reală.
    Chiar dacă persupunem că această raportare ar fi corectă, 20% rată de absorbiție, există riscul de dezangajare, riscul pierderii fondurilor structurale pe câteva programe foarte importante, cum ar fi Transport, Mediu și POR. Pentru acesta din urmă e o premieră, dacă ne raportăm la precedenta perioadă de programare. E zona pe care Primăriile localităților de toate dimensiunile puteau să acceseze bani pentru dezvoltarea infrastructurii locale, utilități, lucruri de care rurarul, dar și Urbanul românesc au atât de mare nevoie. NU putem vorbi de o performanță. In acest moment, NU există proiecte fezabile.”
    https://www.rfi.ro/economie-108401-romania-fonduri-ue-rezultate

  5. Daca unul ca Johannis isi poate bate joc pur si simplu de constitutie si de toate reglementarile in vigoare, iar PSD nu face altceva decat sa se planga si sa ia la cunostinta, atunci acest PSD isi merita soarta! Este o adunatura de blegi si de dame plangacioase, ce nu fac altceva decat sa se vaicareasca. Vai de mama lor ca mor de foame cu painea si cutitul in mana. Intre timp, Johannis, rade, isi freaca mainile multumit si isi vede de treaba mai departe. Vorba aia: cine ce sa-i faca?!

    • cetatene fals, mars de aici cu manipularea, postac nereusit! Calitate proasta si la trolii de la secu… 🙁

  6. Sa ise puna deconturile la facturile pentru proiectele cu fonduri europene, ce nu mai pot fi operate ,pe masa dlui Klaus sesizata Curtea de Conturi pentru control si sa i se impute !

    In acest sens, un calcul al acestor facturi, si pierderea termenului de decontare, DIN CULPA DL.IOHANNIS de a refuza numirea ministrului cu atributia de a administra sau gestiona situatia acestor fonduri cu termene de operare .

  7. Daca suntem sinceri si analizam obiectiv perioada de la ultimele alegeri pentru ambele parti dar in paralel, vom constata ca pare a fi un blat intre opozitie/iohanis si psd-alde! Ce au facut in aceasta perioada: scandaluri, incalcari grave ale constitutiei,promisiunile psd-alde s-au implinit masiv doar in partea politica plus iohanis,ultimul niciun cuvant privind cetateanul obisnuit(salarii si pensii)! Si sunt destule actiuni!

  8. Numai Conteaza „nici Dragnea si nici Johannis”, Romania are acum, printre cei mai „coruoti, mincinsi” politicieni, infractori de drept comun care au reusit prin minciuna sa falsifice constiinta romanilor, reusind sa conduca o tara spre dezastru. Oameni lipsiti de onoare, demnitate, orientati dar spre „lux, minciuna si furt” prin orice mijloace chiar si prin distrugerea institutiilor statului roman. Institutii contaminate si deformate moral si ideologic dupa chipul si ASEMANAREA acestor vipere care culma, traiesc in lux in „palatul parlamentului – fosta casa a popòrului, pentru care, intregul popor roman a facut „foame si frig pana in 1989 .

    • Casandra, cred lor le pare ca ai deschis cutia Pandorei prin acest comentariu. Regret ca ai intocmai dreptate. Cu stima.

  9. si daca dragnea a pus cu statul paralel de caderea guvernului dancilă si o noua ciolosiada-prina-paslaru-barna??pt a -si salva pielea, amsterul e in stare de orice, cu oricine!!

  10. Cum MINTE PSD: 16.01.2019.
    „Cum explică Guvernul că încă nu avem Buget?
    Deocamdată, în niciun fel.
    E. Teodorovici nu a putut fi contactat pentru a explica întârzierea, aflându-se în deplasare la Strasbourg.
    „Nu pot comenta pe acest subiect”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la întrebările PressOne.

    Iar Ștefania Manole, consilier al ministrului Teodorovici, a refuzat să dea o explicație telefonică, cerând să primească prin email o solicitare oficială adresată biroului de presă al Ministerului de Finanțe.

    Până la momentul publicării acestui articol, Executivul nu a oferit o justificare nici măcar președintelui Iohannis, care ceruse „de urgență” − în prima sa declarație de presă din acest an, susținută la 4 ianuarie − explicații pentru întârzierea bugetului.

    „PSD a guvernat în tot acest timp, PSD a avut toate condițiile și trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie, cu proiectul de buget”, a spus atunci Iohannis.

    Cu 1 zi înainte, liderul PNL, L. Orban, trimitea o scrisoare deschisă șefilor coaliției PSD-ALDE, pe care îi acuza de incompetență: „Ați călcat în picioare obligația legală de a înainta Parlamentului Bugetul PANA la data de 15 noiembrie 2018”.

    Orban îi soma, totodată, să pună „urgent” proiectul în dezbatere publică și să convoace „de îndată” o sesiune extraordinară a Parlamentului.
    Sefii coaliției de guvernare − Dragnea și Tăriceanu − se remarcă, la acest început de an, prin absența de pe scena politică.
    Erau in Concedii de LUX!”
    https://pressone.ro/prima-corigenta-pe-2019-a-guvernului-dancila-de-ce-nu-avem-buget-de-stat/

  11. Toti sunt nemernici in diferite grade,dar PSD e in gradul cel mai inalt,apoi perioada Basescu si mult,mult in urma prostii de la PNL.
    E o mare rusine pentru Romania si romani ca un un bandit de Teleorman sa conduca tara.
    In curand PSD va avea in mana si DNA si procurorul sef. Sectia Speciala de Investigare a Magistratilor e complet acaparata de psdragnea. De ce vor dosarul Tel Drum? Adina pesedista vrea sa-l scape pe Dragnea! Ea e foarte dura,a facut dosar si oficialilor de la UE. Daca o privesti vei vedea o figura expresiva din anii 1950. Erau tot felul de comisari si brute!

  12. Vai de poporul meu iubit si de tarisoara romanasilor acum prigonita pe langa toate pohtele pohtitorilor si intelesilor intru pohte si cu indolenta alogenului nesimtit mereu cand vine vba de popor, doar ii taie si padurile

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.