Biden se pregăteşte pentru o campanie prezidențială „contondentă”

Preşedintele Joe Biden a ales-o pe Julie Chavez Rodriguez, consilier principal la Casa Albă pentru a fi şefă de campanie pentru alegerile prezidenţiale din 2024, potrivit unei surse familiare cu acest subiect, informează Reuters.

Rodriguez, care ocupă în prezent postul de directoare a Biroului pentru Afaceri Interguvernamentale de la Casa Albă, a acceptat propunerea.

Democratul Joe Biden a declarat că intenţionează să candideze pentru a fi reales şi ar putea face un anunţ oficial în acest sens chiar marţi.

Preşedintele SUA, în vârstă de 80 de ani, se pregăteşte pentru ceea ce ar putea fi o campanie contondentă. Echipa sa ia în considerare Wilmington, Delaware, unde Joe Biden are o locuinţă, ca bază a campaniei.

Joe Biden a avut în vedere cel puţin trei persoane pentru acest rolul, potrivit unor surse democrate familiare cu deliberările.

Alegerea lui Rodriguez poate fi considerată un soi de victorie pentru vicepreşedinta Kamala Harris, care s-a străduit să câştige establishmentul din Washington în timpul mandatului său. Rodriguez a fost consilier principal în campania prezidenţială din 2020 a senatoare Harris şi anterior a lucrat în cadrul biroului ei din Senat.

Se aşteaptă ca Joe Biden să îşi păstreze cercul de consilieri apropiaţi la Casa Albă, chiar dacă va candida pentru realegere. Fosta sa şefă de campanie, Jen O’Malley Dillon, este acum adjuncta şefului de personal al Casei Albe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Biden nu reușește să-și aducă aminte unde exact este localizată buda în Casa Albă, cum dracu o să-și amintească textele alea contondente pregătite de consilierii săi? După confruntarea cu De Santis, că acela va fi republicanul candidat le președinție, n-o să mai rămână nici atomii dezagregați din Biden.

  2. In poza arata ca un exponat din muzeul figurilor de ceara. Dar de fapt este dintr-un muzeu al dinozaurilor. Adio America, te-ai intors in preistorie.

  3. Bidon va „muri” pe baricade in campania prezidentiala! Nu se lasa babacul, trebuie sa incheie cu succes razboiul din Ukrania!!

  4. Asta vrea sa conduca America la 85 de ani, in schimb in Romania politisti, magistrati si miltari se pensioneaza la 40 de ani , dupa care se amgajeaza la stat din nou pe salarii babane.

  5. Cum face Mumia să se pregătească ? nu își amintește nici faptul că fiul lui e mort de-o bună perioadă de timp ? dar Soros are nevoie doar de semnătura lui

  6. J.R.Biden va cistiga detasat alegerile din 2024 profitind la maxim de deringolada Partidului Republican ce este deja impartit in doua de catre Trump .Nimic nu ii poate fi mai favorabil lui Biden decit candidatura lui Trump pe modelul deja cunocsut in Romania arunci cind Iohannis a cistigat cel de al doilea mandat .Un set de legi ce vor aparea ca parte a unor promisiuni si incheierea razboiului din Ucraiuna exact in momentul cel mai favorabil pentru J.R.Biden impreuna cu votul oferit masiv pentru un Presedinte ce are o virsta apreciabila (unicat in istorie ) va face ca Biden sa isi spulbere contracandidatul ce nu va trece de 35 de procente la vot .UE il va ajuta asa cum a facut si la trecutele alegeri .

  7. S-ar putea sa mai si „câstige”: ultimele alegeri tot au fost trucate.

  8. Daca toate alegerile care se fac in tarile europene sint dirijate si stabilite inainte de catre americani,alegerile lor cu siguranta sint stabilite de acel nucleu de milionari care vor acum sa schimbe intreaga lume si sa injumatateasca populatia globului.Ori cum poporul american are doar rolul sa voteaza ca fraierii, pt. ca cei alesi, sint dejea stabiliti inainte.

  9. A visat cît de abrupte sunt scările la Airforce One, dar cum a tresărit din somn a amestecat borcanele. Cacaia campania, tavarișcu Robiniet, ultima dată n-ai scos două fraze coerente!L-au scos din beci dupa ce a câștigat potlogăria Domino pentru el cu voturi tipărite de Beijing Ping care nu se aștepta la o asemenea diferență și numărate în artimetica Pristanda după ce au băgat în blender ecuația Bedford.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.