Biden vrea să-i convingă pe arabi. Președintele SUA este într-un turneu în Orientul Mijlociu, iar punctul cel mai important al vizitei va fi în Arabia Saudită. Planul lui Joe Biden include negocieri cu Arabia Saudită pentru a crește producția de petrol, în așa fel încât cererea de pe piață să fie satisfăcută, iar prețurile să scadă.
În paralel, SUA vor crește producția de petrol, ceea ce va însemna o creștere a ofertei, care ar putea depăși cererea.
”Statele Unite sunt pe cale să atingă niveluri istorice ale producției de petrol anul viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.
Dacă saudiții vor crește producția, ceea ce SUA încearcă să obțină, atunci prețul petrolului va scădea semnificativ.
Anterior, Statele Unite și aliații au discutat stabilirea unui plafon al prețurilor petrolului în regiune de 40-60 de dolari pe baril.
O creștere a producției de petrol ar fi o lovitură grea pentru Rusia, care mizează în acest moment pe tensiunile internaționale generate de lipsa petrolului.
În acest moment, în ciuda faptului că prețul barilului de petrol este în scădere, cererea în piață este foarte mare și din acest motiv prețul carburantului la pompă ajunge la prețuri record în majoritatea țărilor.
Biden nu poate convinge pe NIMENI totul este un mare CIRC ….in final vom realiza că se vor desființa statele iar impozitul va fi plătit in prețul Combustibilului ,Ratelor Imobiliare ,Hranei si Apei de băut vom fi niște angajați liberi să face ce vrem noi fără taxe și impozite dar 50 lei litru de apă 80 lei litru de benzină 900 lei gaze pe lună pe timp de iarnă si 30 de lei pâinea de 200 grame cât ne rămâne în plus se vor duce pe dobânzile bancare …asta este viitorul bătrânii vor fi covidosi și inutili vom ajunge să ne uram singuri ca suntem bătrâni și vom fi lăudați la TV cei ce vor avea curajul să-și curme singuri zilele …..nu ne pasă de nimeni si nimic decât de vaccin-uri si arme …. sănătate
O sa le promita arme si garantii de securitate… specialitatea SUA, promisiuni. Arabii stiu ca sunt cam fara acoperire, si stiu ca profiturile lor depind de pretul petrolului, nu sunt cretini ca europenii si americanii care-si trag singuri gloante in picioare. Arabia Saudita deja tranzactioneaza in Yuani, revinde petrol rusesc fraierilor si e interesata sa intre in BRICS
Cum ii va convinge, o scoate si va lovi cu ea in masa ?
Atîta vreme cît Salam jr., beizadeaua pr’etenilor lui monarkhici absolutijdi, e sigur că nu poate fi doborît dă la putere, șî predat amerlocilor, dă cozile-dă-topor dă la Riyadh (cum a fost predat președintele sîrb Milošević de jegul trădător aghient plătit C.I.A. Zoran Đinđić, în 2001) pentru a fi judecat pentru ciopîrțirea lu’ Khashoggi la ‘Stambul, nu va face nici o concesie lu’ Alzheimer Bideu, fiindcă prețu’ mare a’ petrolului îl avantajează! …așa că, de ce să crească producția păntru amerloci șî ioropeniși? …că dacă o crește, probabil o crește șî Iranul, inamicul, așa că nu folosește nimărui să aivă pierderi financiare în ambele tabere, păntru niște ghiauri mituitori! Hallelujah, brother Joe! Va pierde și alegerile mid-terms, în favoarea republicanilor și a lu’ Trump….[Rumburak]
Poate dă Dumnezeu să-i încurce la discuții, că toți șeicii,emirii arată la fel..!!..
Rusia este al treilea cel mai mare producător de petrol din lume, după SUA și Arabia Saudită.
SUA iau înconsiderare relaxarea sancțiunilor petroliere impuse Venezuelei.
Din aproximativ cinci milioane de barili de țiței pe care îi exportă în fiecare zi Rusia , mai mult de jumătate merg în Europa. Importurile rusești reprezintă 8% din cererea totală de petrol din Marea Britanie.
SUA , doar 3% din petrolul său importat provenind din Rusia în 2020.:))
Discutam fleacuri,preturile la petrol si gaze cresc datorita unor speculatii ,nu datorita penuriei!
Rusia este al treilea cel mai mare producător de petrol din lume, după SUA și Arabia Saudită.
SUA iau înconsiderare relaxarea sancțiunilor petroliere impuse Venezuelei.
Din aproximativ cinci milioane de barili de țiței pe care îi exportă în fiecare zi, mai mult de jumătate merg în Europa. Importurile rusești reprezintă 8% din cererea totală de petrol din Marea Britanie.
SUA , doar 3% din petrolul său importat provenind din Rusia în 2020.:))
Discutam fleacuri,preturile la petrol si gaze cresc datorita unor speculatii ,nu datorita penuriei!
Cazul Jamal Khashoggi e o mare problema in relatiile saudito-americane. La fel si razboiul din Yemen – instigat de americani, dar dus de sauditi si cei din EAU. Amerlocii le-au promis marea cu sarea pentru a-i implica in luptele contra rebelilor houthi (musulmani siiti ce au sprijinul Iranului), dar i-au lasat cu fundul in balta. Sa nu uitam ca BoJo a fost in martie tot la Riad si s-a intors cu coada intre picioare. Deja China – cel mai mare cumparator de petrol saudit – plateste arabilor in yuani, iar zvonurile spun ca Arabia Saudita va adera la BRICS – satui de duplicitatea amerloca. Sa fim foarte retinuti in privinta rezultatelor acestei vizite