Un număr de 338 tunisieni şi-au pierdut viaţa, iar 2.174 au fost răniţi în cursul mişcării populare ce s-a încheiat cu alungarea de la putere a fostului preşedinte Zine el-Abidine Ben Ali, în ianuarie 2011, potrivit unui bilanţ oficial dat publicităţii vineri de guvernul tunisian, relatează AFP.
Bilanţul a fost făcut cunoscut de comisia naţională însărcinată cu anchetarea abuzurilor comise după 17 decembrie 2010, data declanşării mişcărilor de protest.
„Bilanţul nu este definitiv”, a precizat preşedintele acesteia, avocatul Taoufik Bouderbala, care a prezentat presei rezultatul investigaţiilor din cele 2.489 de dosare examinate din februarie 2011.
Potrivit raportului comisiei, 66% dintre persoane au fost ucise de gloanţe, 60% dintre ele fiind originare din Tunis, Kasserine, Gafsa şi Sidi Bouzid, oraş de unde s-a răspândit revolta după ce Mohamed Bouazizi, un vânzător ambulant, şi-a dat foc.
Poliţia este responsabilă în 79% din cazurile de deces şi în 96,18% din cele de răniţi, conform documentului citat. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află 14 poliţişti, 5 militari şi un agent al pazei civile, precum şi 83 de deţinuţi ucişi în revoltele şi incendiile din închisori.