Bilanțul seismului cu magnitudinea 6,5 care a lovit marți provincia chineză Sichuan a crescut la 20 de morți, potrivit cifrelor oficiale difuzate joi, în timp ce echipele de salvare continuă să caute trupuri ale victimelor și supraviețuitori într-o zonă muntoasă izolată, relatează AFP
Autoritățile din districtul Jiuzhaigou, unde a fost epicentrul seismului, au informat joi că există 431 de răniți, dintre care 18 grav. Printre aceștia se află un francez de 18 ani și o canadiancă.
Cutremurul de pământ s-a produs într-o zonă de înaltă altitudine și cu acces dificil de pe platoul tibetan, unde se află rezervația de la Jiuzhaigou — unul dintre parcurile naturale cele mai populare din întreaga țară — cunoscut pentru frumusețea lacurilor sale și foarte frecventat în timpul verii.
Circa 50.000 de turiști au fost evacuați din zona sinistrată, printre care 126 de cetățeni străini, precum și peste 9.000 de localnici, proveniți în principal din minoritățile etnice tibetană și Qiang, a precizat joi agenția de stat Xinhua.
Printre cele 20 de persoane decedate se află șase turiști chinezi, doi localnici și 12 victime a căror indentitate nu a fost încă stabilită, potrivit autorităților din district.
Autoritățile din districtul Jiuzhaigou, unde a fost epicentrul seismului, au informat joi că există 431 de răniți, dintre care 18 grav. Printre aceștia se află un francez de 18 ani și o canadiancă. Cutremurul de pământ s-a produs într-o zonă de înaltă altitudine și cu acces dificil de pe platoul tibetan, unde se află rezervația de la Jiuzhaigou — unul dintre parcurile naturale cele mai populare din întreaga țară — cunoscut pentru frumusețea lacurilor sale și foarte frecventat în timpul verii. Circa 50.000 de turiști au fost evacuați din zona sinistrată, printre care 126 de cetățeni străini, precum și peste 9.000 de localnici, proveniți în principal din minoritățile etnice tibetană și Qiang, a precizat joi agenția de stat Xinhua. Printre cele 20 de persoane decedate se află șase turiști chinezi, doi localnici și 12 victime a căror indentitate nu a fost încă stabilită, potrivit autorităților din district.