Bilanţul epidemiei din China creşte vertiginos

Comisia Națională de Sănătate din China a anunțat miercuri dimineață că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.

Bilanțul anterior, comunicat marți dimineață, indica 106 de decese și 4.515 de cazuri.

Virusul se răspândeşte şi în Europa. Autoritățile germane au anunțat că au depistat alte trei persoane infectate cu coronavirus, aceștia fiind angajați ai companiei unde lucra și primul pacient din Germania infectat cu noul virus.

Un bărbat de 33 de ani ar fi fost infectat pe data de 21 ianuarie, în timpul unei ședințe de pregătire la care participa alături de un coleg chinez, a comunicat Ministerul Sănătății din Bavaria. Alte trei persoane sunt în carantină într-o clinică din Munchen.

„Un număr de aproximativ 40 de angajați ai companiei au fost identificați că ar fi avut un potențial contact apropiat (cu colegul lor chinez). Ca măsură de precauție, persoanele în cauză urmează să fie testate miercuri „, a declarat ministrul Sănătății din Bavaria, Melanie Huml.

Germania este a doua țară europeană, după Franța, în care sunt depistate cazuri de infecție cu noul coronavirus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Crestere liniara. Sa speram ca se aplatizeaza. Ar trebui suspendate toate zborurile intre China si UE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.