Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba (ISU), Alina Bălaş, în urma ploilor din ultimele zile, 590 de locuinţe au fost inundate, trei case au fost distruse de viituri, patru locuinţe au fost avariate grav, iar alte trei anexe gospodăreşti s-au prăbuşit.
Bălaş a spus că peste 800 de subsoluri şi aproape 1.400 de anexe gospodăreşti au fost inundate, aproximativ 33 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale au fost afectate de viituri, două poduri au fost distruse, iar 27 de podeţe şi poduri au fost afectate sau colmatate, potrivit Mediafax.
De asemenea, 16 sedii de instituţii şi mai multe sedii de firme au fost inundate, iar câteva sute de metri de reţea de telefonie şi electricitate au fost rupte de rafalele puternice de vânt.
Precipitaţiile abundente au produs pagube şi în agricultură, peste 1.100 de hectare de culturi agricole fiind calamitate, aproximativ 140 de hectare de fâneţe fiind inundate, iar zeci de tone de furaje fiind distruse de apă.
Inundaţiile au ucis aproape 150 de animale din gospodăriile localnicilor din zonele afectate, iar 226 de fântâni au fost colmatate, apa nefiind potabilă. Cele mai afectate localităţi din Alba sunt Ocna Mureş, Lopadea Noua, Aiud, Ciumbrud şi Hopărta.
Aproape 1.400 de locuinţe din 46 de localităţi din judeţul Cluj au fost afectate de inundaţii, în ultimele zile, iar opt case sunt în pericol de surpare, arată datele unui bilanţ prezentat de către prefectul Florin Stamatian. Acesta a afirmat că în judeţul Cluj au fost afectate, în total, 46 de localităţi, unde au fost inundate 1.388 de locuinţe şi 208 anexe gospodăreşti.