Bilanţul ruşinos al SRI

A trecut cam multă vreme de cînd SRI nu ne-a mai raportat că a prins un zăltat pregătit să plece în Siria. Din acest punct de vedere, sunt liniştit. Mîine, poimîine va apărea comunicatul cu un ungur care a ascuns ceva într-un coş de gunoi sau cu un oltean pregătit de Jihad. Sau cu un membru PSD care s-a întîlnit cu Putin sau cu un luptător ISIS. Dacă nu este deja pregătit, SRI-ul ar trebui să se grăbească, pentru că, de un an de zile, principalul serviciu român de informaţii este subiectul unor împrejurări care de care mai penibile. Ies la iveală declaraţii, informaţii şi dovezi ale unui serviciu de tip totalitar, corupt în economie, chiar mai corupt decît cazurile de 40-50.000 de euro vînate cu mare fală de DNA. Oricît se chinuie noul tandem (Iohannis – Hellvig) să mimeze o redresare a serviciului, ei se trădează ca principali beneficiari, prin tot felul de mişcări şi atitudini. Preşedintele României (bănuit ca beneficiar al implicării SRI în alegerile prezidenţiale din 2014) se preface că ignoră dezvăluirile, că este mulţumit de prestaţia noii conduceri şi de cîteva treceri în rezervă. Decontul de ochii lumii nu impresionează pe nimeni. Pînă cînd un procuror independent nu va cerceta implicarea binomului în politică şi în circuitul banilor negri (recuperări de la ANRP, Microsoft etc.), nu vom avea nici un decont al nebuniilor puse la cale de tripleta Băsescu – Maior – Coldea.

Un an de dezvăluiri a dus SRI-ul într-o situaţie ridicolă. În ciuda unei credibilităţi la exterior (nu neapărat în faţa serviciilor beneficiare), la intern, SRI-ul a ajuns la cota cea mai de jos a imaginii sale. Valer Marian analizează acest an de infern într-un material care ar trebui să fie punctul de plecare al unei analize în Parlament. Din păcate, percepţia că SRI este pe o mînă cu preşedintele, aşa cum a fost cu Traian Băsescu, ne obligă să fim pesimişti. România nu are suficiente resurse de libertate şi curaj pentru a demonta mecanismul SRI, inserat în toate instituţiile ţării. Toată preocuparea pentru justiţie şi stat de drept se dezumflă de îndată ce o punem în relaţie directă cu prestaţia SRI. Iată un fragment din cumplita evaluare a lui Valer Marian:

„Au apărut dovezi că SRI s-a implicat în realizarea de activităţi de urmărire penală, deşi legea interzice acest lucru. Au apărut dovezi că SRI a comandat arestarea şi condamnarea unor persoane incomode din politică, justiţie, mass-media, mediu de afaceri. Au apărut dovezi că SRI a ascultat toate persoanele pe care le-a considerat incomode şi că în România s-a ajuns la un volum excesiv şi abuziv de interceptări, aproape la o supraveghere de masă. Au apărut dovezi că SRI a subjugat justiţia, pe care a transformat-o în «câmp tactic», timorându-i şi şantajându-i pe judecători, inclusiv cu pete negre din biografia lor, aflate în dosarele SIPA. Recent, am aflat că au fost şantajaţi inclusiv judecători importanţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au activat în completele de execuţie. Astfel, unul dintre aceştia a fost şantajat pentru că ar fi întreţinut relaţii incestuoase cu sora sa, iar altul, pentru că ar fi întreţinut relaţii homosexuale, inclusiv cu angajaţi ai instituţiei. De altfel, SRI a încercat să-l şantajeze şi pe un fost procuror-şef de la DNA, cu relaţiile extraconjugale pe care le-a întreţinut cu o subalternă. Toate acestea demonstrează că România a devenit în ultimii ani un stat poliţienesc mai mult sau mai puţin insidios. Aşa cum a concluzionat recent profesorul Andrei Marga, România a avut un parcurs postdecembrist de la statul clientelar (cel mai vizibil în perioada guvernării lui Adrian Năstase) la statul mafiot (cel mai vizibil în timpul preşedinţiei lui Traian Băsescu) şi la statul disciplinar (tot mai vizibil în ultimii ani)“. (Valer Marian)

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de luni versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.