Numărul persoanelor ucise de taifunul Haiyan, care a devastat centrului Insulelor Filipine la 8 noiembrie, depășește 6.000, potrivit bilanțului oficial publicat vineri de guvern. Alte 2.000 de persoane sunt date dispărute, relatează AFP.
Bilanțul oficial este de 6.009 decese, a anunţat Consiliul de gestionare și reducere a riscurilor de catastrofe naturale. Haiyan, unul dintre cele mai violente taifunuri care au atins vreodată țărmul, devine astfel catastrofa naturală cu cel mai mare număr de victime în istoria recentă a arhipelagului.
Ultima catastrofă naturală gravă din Filipine a fost un tsunami produs în sudul țării, în anul 1976, care s-a soldat cu peste 5.000 de morți, notează AFP.