Biriş: Ministrul Finanţelor a știut de proiect

„Eu am venit ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor pentru a implementa un proiect de reformă fiscală. Proiectul este…

Biriş: Ministrul Finanţelor a știut de proiect

„Eu am venit ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor pentru a implementa un proiect de reformă fiscală. Proiectul este…

Ministrul Finanțelor Anca Dragu a ştiut de existenţa proiectului de modificare a Codului Fiscal, a confirmat joi Gabriel Biriş care a demisionat din funcţia de secretar de stat.

„Eu am venit ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor pentru a implementa un proiect de reformă fiscală. Proiectul este inclus în această ordonanţă de urgenţă”, a spus secretarul de stat într-o emisiune la Realitatea TV, adăugând că, de fapt, dacă proiectul era analizat se putea vedea că nu era vorba de nicio majorare a taxelor, ci de o rearanjare a sarcinei fiscale.

Întrebat dacă ştia ministrul Finanţelor despre acest proiect, Biriș a spus: „Ştiam cu toţii despre acest proiect”.

„Aceste proiect a fost discutat în Ministerul Finanţelor, a fost discutat în ansamblu, sunt totuşi 100 de pagini, nu ştiu dacă un ministru poate să citească toate detalii acestea tehnice, nu îmi dau seama”, a completat Gabriel Biriş.

„Din păcate avem tendinţa să ne isterizăm foarte uşor, înainte să analizăm, iar isteria ne produce foarte mult rău. Este greu de crezut că doamna Dragu a citit fiecare virgulă, dar ideile principale au fost discutate la nivelul MFP. Eu cred că în momentul în care a spus că nu recunoaşte un proiect despre creşterea de taxe este posibil să fi crezut că este vorba de un alt proiect pentru că această ordonanţa nu este vorba despre creşterea taxelor. Este vorba de măsuri de simplicare fiscală, sunt foarte multe lucruri bune, dar avem tentaţia de a ne duce pe ceea ce este senzaţional. Proiectul corectează multe dificultăţi fiscale”, a mai spus fostul secretar de stat.

Biriș nu se lasă: „Îl voi susține cu tărie”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.