Într-o conferinţă de presă susţinută la Londra, coordonatorii lotului olimpic de gimnastică al României au făcut declarații menite să clarifice zvonurile potrivit cărora ar intenționa să se retragă.
Mariana Bitang a explicat referitor la contractele cu Federaţia Română de Gimnastică că au expirat, dar a precizat că nici ea, nici Octavian Belu nu au luat o decizie privind plecarea de la lotul olimpic.
„Eu cred că toată această tevatură a pornit de la faptul că înţelegerea cu federaţia a fost până la JO. Este un final de contract. Este clar că discuţia cu federaţia a fost până la Jocurile Olimpice, dar asta nu înseamnă că plecăm de la lot, ne dăm demisia şi abandonăm totul. Sunt doar concluziile altora. Noi nu am declarat nimic nimănui despre plecarea noastră. N-am stat de vorbă cu nimeni înainte de Jocuri despre viitor, nu a stat nimeni de aşa ceva! Nu e momentul, nu am discutat”, a spus Bitang.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.