Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat joi că discuția purtată cu liderii coaliției de guvernare pe tema Codului fiscal a fost „foarte serioasă”, iar laitmotivul acesteia a fost ”prudență responsabilă”, el exprimându-și convingerea că joia viitoare legea va fi votată cu o largă majoritate și va fi asumată atât de Putere, cât și de Opoziție.
„A fost o discuție foarte serioasă. Săptămâna viitoare, joi, credem că va fi votată și în Camera decizională această lege. Revotată cu o largă majoritate, nu aș spune în unanimitate, că mai sunt neafiliați, dar ne vom asuma cei din Opoziție și coaliția. (…) Ne-a interesat păstrarea echilibrelor macroeconomice din țară, încadrarea în deficitul de 2% până la urmă. Deci 1,2 cel existent în Pactul fiscal semnat în anul 2012 de România și, așa cum spunea colega mea (n.r. — Alina Gorghiu), dacă mergem în 2% diferența să meargă în investiții. Am fost interesați ca România să nu mai parcurgă șocuri în timpul crizei economice”, a spus Blaga.
Acesta a mai menționat că este o măsură bună aplicarea TVA-ului gradual — 20% de la 1 ianuarie 2016, 19% de la 1 ianuarie 2017.
„M-a bucurat și poziția ministrului Agriculturii, care coincide cu a noastră, adică amânăm până la 1 ianuarie 2017 eliminarea taxei pe stâlp, cu excepția celor din zona construcțiilor agricole”, a afirmat acesta.
El a evidențiat și angajamentul ca Guvernul să vină cu bugetul de stat pe 2016 la 15 noiembrie.
Liderii partidelor parlamentare și-au dat întâlnire, joi, la Parlament, pentru a discuta pe tema noului Cod fiscal, după amânarea surpriză de luni.
După întâlnire, liderul interimar al PSD Liviu Dragnea a anunțat că partidele parlamentare au convenit reducerea etapizată a TVA, respectiv la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017, așa cum se convenise încă de săptămâna trecută.
S-a decis de asemenea amânarea eliminării unor taxe.