Blaga vede asemănări între comuniştii chinezi şi PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alţi lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtăşeşte aceleaşi valori cu democrat-liberalii în tot ceea ce înseamnă…

Blaga vede asemănări între comuniştii chinezi şi PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alţi lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtăşeşte aceleaşi valori cu democrat-liberalii în tot ceea ce înseamnă…

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alţi lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtăşeşte aceleaşi valori cu democrat-liberalii.

„Am venit în China, din nou, pentru a întări relaţiile cu colegii chinezi, cu Partidul Comunist Chinez, atât relaţiile pe linie de partid, cât şi relaţiile pe linie de administraţie. Chiar dacă noi suntem, astăzi, în opoziţie, sprijinim în continuare proiectele pe care le-am avut în comun cu partea chineză, atunci când eram la guvernare. Deci rămânem pe aceeaşi linie de relaţii excelente cu Partidul Comunist Chinez”, a declarat, joi, preşedintele PDL, Vasile Blaga, pentru Radio China Internaţional.

„Am dorit să împărtăşim din experienţa vastă a Partidului Comunist Chinez, care îmi dau seama că este într-o permanentă reconstrucţie. Incredibil, dar colegii noştri chinezi, practic, şi asta mă bucură, împărtăşesc aceleaşi valori cu noi în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid, pornind de la necesitatea atragerii în partid a elitelor locale, pentru a da valoare organizaţiilor, cât şi a modului în care te raportezi la cetăţean”, a afirmat Blaga, potrivit site-ului în limba română al postului chinez.

Blaga, alături de Emil Boc, Anca Boagiu, Andreea Paul şi Gheorghe Flutur efectuează o vizită oficială de o săptămână, în perioada 11-17 iunie, în China, respectiv la Shanghai şi Beijing.

Potrivit unui comunicat al PDL, obiectivul vizitei este stabilirea unor contacte în vederea realizării unor parteneriate economice şi de afaceri pentru viitor, un obiectiv specific fiind stabilirea unui mecanism de colaborare economică de durată între orasele Beijing, Shanghai şi municipiul Cluj-Napoca.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.