BNR expune cel mai negru scenariu

„Dacă cineva decide că n-are nevoie de fonduri europene, că trebuie să facă naționalizări, acest flux de bani care ține România în viață se va opri“.

De CD M
BNR expune cel mai negru scenariu

„Dacă cineva decide că n-are nevoie de fonduri europene, că trebuie să facă naționalizări, acest flux de bani care ține România în viață se va opri“.

Ochii românilor sunt pe BNR după ce euro  depășit luni pragul psihologic de 5 lei.

Situația destul de tensionată este explicată de purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, Dan Suciu:

„Este o presiune pe cursul valutar. A fost gestionată adecvat azi (n.red-ieri). Deprecierea e totuși de numai două procente, e o depreciere mică. Am depășit un prag psihologic și emoția e mare, dar Banca Națională face tot ce poate pentru a nu pierde din mână o situație care dacă e pierdută din mână o dată mi-e greu să cred că o mai prindem înapoi”, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, citat de Antena 3 CNN.

„E o perioadă de tensiune, presiune, în care trebuie să fim activi și care s-a concretizat în urma unor crize suprapuse, o criză politică și o situație economică dificilă chiar de dinainte. E evident că România s-a bazat pe intrări de capital. Au venit din fonduri europene, investiții străine. Dacă cineva decide că n-are nevoie de fonduri europene, că trebuie să facă naționalizări sau alte năzbâtii economice evident că acest flux de bani care ține România în viață se va opri. Deja avem sincope. Orice decizie economică de schimbare a mersului acestei țări va da peste cap economia țării. Va fi un impact negativ. O criză politică prelungită nu face decât să accentueze o criză economică și așa complicată”, a mai avertizat Suciu.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Daca situatia e asa serioada de ce au asteptat turul 2 bis ? Mesterul Manole de la BMR pre numelr sau M. Isarescu ar trebui sa plrce acasa , odata cu sistemul Securidt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.