BNR: Falimentul, departe de România

Veşti bune de la BNR. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, dă asigurări că ţara noastră nu va intra în faliment. Oficialul a dezminţit joi informaţia potrivit căreia România ar fi în pericol să intre în incapacitate de plată. „Orice opinie sau zvon cum că România ar putea intra în incapacitate de plată sunt complet eronate”, […]

De cotidianul.ro - Autor
BNR: Falimentul, departe de România

Veşti bune de la BNR. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, dă asigurări că ţara noastră nu va intra în faliment. Oficialul a dezminţit joi informaţia potrivit căreia România ar fi în pericol să intre în incapacitate de plată. „Orice opinie sau zvon cum că România ar putea intra în incapacitate de plată sunt complet eronate”, […]

Veşti bune de la BNR. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, dă asigurări că ţara noastră nu va intra în faliment. Oficialul a dezminţit joi informaţia potrivit căreia România ar fi în pericol să intre în incapacitate de plată.

„Orice opinie sau zvon cum că România ar putea intra în incapacitate de plată sunt complet eronate”, a declarat Vasilescu, menţionând că banii de la FMI au intrat în conturile de la BNR, în sumă de 911 milioane euro, echivalent dolari.

„Faptul principal este că acordul cu FMI continuă, iar, odată cu aceşti bani, am primit undă verde. Nu banii sunt importanţi, ci încrederea şi faptul că aceasta va impulsiona investitorii”, a spus Vasilescu.

Efect al politicii fiscale

Referindu-se la politica fiscală şi monetară şi evoluţia inflaţiei, consilierul guvernatorului a spus că acestea trebuie tratate separat, iar inflaţia actuală nu are drept cauză moneda, ci este efect al politicii fiscale.

Consilierul lui Mugur Isărescu a declarat că banii de la FMI rămân în conturile BNR şi nu se duc la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor şi a salariilor.

Boardul FMI, reunit vineri, 2 iulie, la Washington, a aprobat eliberarea celei de-a cincea tranşe, în valoare de 911 milioane de euro, din împrumutul de 13,2 miliarde de euro, acordat României prin Acordul Stand-By, semnat în mai 2009.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.