BNR și avocații săi din oficiu

Leul intrat în corzi după abandonarea bornei de 1,2 franci/euro de către SNB a adus multă emoție printre debitorii în franci, un soi de “Darius, fă-te că lucrezi” de la premier la ministrul de Finanțe și multă, multă cerneală prin media. Dacă până acum BNR avea pentru ieșirile din presă o singură voce – bunicul Vasilescu (prezent în emisiuni la radio și televiziune, prin editoriale laborioase dar cam seci mă rog, mult prea prolific pentru a nu fi bănuit că exploatează un efort editorial colectiv – vezi cei câțiva ziariști care vegetează prin departamentul de comunicare al BNR), acum cu lucrurile ceva mai precipitate, cu critici deschise din partea ZF-ului, am avut în sfârșit un cor al vânătorilor…de contestatari, cu ceva implanturi pentru eficiență.

Știu că vă e greu să vă imaginați așa ceva, dar ZF-ul chiar a acuzat joi BNR-ul că n-a forțat conversia automată a creditelor din franci în lei deși a avut timp berechet pentru asta. Oau, sacrilegiu! Cine a sărit să repereze onoarea instituției? Moise Guran, teoretic apărătorul clientului pe care îl tot sfătuiește prin emisiunile sale (iar sfaturile de săptămâna asta au fost să facă ciocul mic dacă a fost prost! Ce păcat că băncile ungurești n-au sesizat potențialul polemic al reputatului, echidistantului, onestului Guran că Orban era mâncat dacă îi traduceau lui Moise tiradele anti-debitori supraîndatorați în franci când Ungaria a forțat conversia creditelor din franci în forinți…). Și cum să aperi cel mai bine dacă nu atacând? Iar Guran atacă ZF-ul acuzând că trustul Media Pro a fost privilegiat când s-au dat împrumuturile în franci iar furia ziaristului critic la adresa BNR e de fapt disperare a debitorului îndatorat în franci…(” ..numeroși jurnaliști au credite ipotecare în franci elvețieni.

Asta pentru că, acum câțiva ani, s-au crezut mai deștepți decât alții, pentru că o bancă sau mai multe le-au făcut oferte preferențiale, lor, jurnaliștilor, dar și pentru că acum 8-9 ani, mulți de la Pro TV și-au luat astfel de credite în CHF. Cum PRO TV-ul e trendsetter, puteam să zic eu orice, putea să facă Isărescu orice, putea Dumnezeu să le spună că francul e monedă de economisire, NU de credit, ei tot ar fi făcut creditul”). Frumos, colegial. Și absolut fără dovezi. Poate că Pâslaru a luat doar în euro, de unde știe Guran sigur că nu? Pâslaru avea însă și ceva argumente când acuza BNR dar ce mai contează asta dacă omul e dator în franci, vorbea disperarea probabil iar Moise nu s-a obosit să le mai demonteze. După ce face praf ZF-ul (distruge mesagerul), Moise devine brusc responsabil și se ocupă și de debitorii în franci. „Dacă tu ieși în stradă și ceri Guvernului o ordonanță care să-ți permită să plătești creditul la o diferență de 20% față de nivelul la care l-ai luat, atunci banca pierde cam jumătate din banii pe care ți i-a dat ție. Cum banca nu lucrează cu bani de acasă, ci cu banii altor români, s-ar putea ca ea să blocheze fondurile unor companii care ar avea de exemplu de plătit salarii”. Adică, fir-ați ai dracului de debitori în franci, din cauza voastră n-o sa-și ia Dorel leafa! Păcat că Guran n-a urmărit fenomenul din Ungaria, că n-am auzit de acolo de blocări ale salarilor deși debitorii rambursează la un curs fix, dat înapoi în istoria recentă…

Se obosește însă să lucreze la argumentele din ZF un alt editorialist al BNR camuflat în analist independent pe Vox Publica, Daniel Oanță. Nu înainte de a indica alt motiv posibil al tonului critic din ZF. Sunt agenții lui Piperea! “Sunt foarte multe argumente ce pot servi în a demonstra populismul găunos de care uzează semnatarul editorialului din ZF pentru a întări prostia din titlul său. Întrebarea este însă dacă mai are sens în condițiile în care întregul număr din 16 ianuarie 2015 pare mustiucul trompetei dlui Gheorghe Piperea avocatul” năpăstuiților” care consideră că aprecierea substanțiala a francului va crea o problemă socială extrem de gravă, iar BNR este responsabilă pentru această situație. Transformarea a ditamai publicația de nișă de specialitate într-un organ de propagandă a debitorilor fie ei și în franci elvețieni este o opțiune bizară din punctul meu de vedere”. Frumos, colegial, echilibrat (parcă la BNR nu se purta însă insulta…o tempora!). Argumentele lui Oanță? Debitorii să mai tacă, la începutul creditului le-a convenit să plăteasca dobânzi mici (da, era mică dobânda dar numai în comparație cu cea de la euro și lei poate, dacă 10% e dobanda mică când Liborul la franc era sub 2%, nota mea). Apoi, cum să discrimineze BNR clienții în franci față de cei în euro și lei? Mai ales că aceștia sunt doar 5% din total…Argumentul e fals, se leagă de ponderea debitorilor în franci și de situatia mai bună a altor creditați în loc să ia în calcul și responsabilitatea creditorilor. În sfârșit, BNR intervine în relatiile dintre debitori doar dacă stabilitatea sistemului e pusă în pericol mai zice Oanță.

Cu alte cuvinte, cât proștii își plătesc ratele la cursul ăla dublat, la dobânzile exorbitante la franc (banca centrală a Elveției a ajuns la dobânzi negative acum), să mai aștepte. Dar dacă încep să apară întârzierile…poate ne mai gândim la o lege care să salveze și debitorii în franci. Și nu trebuie ca statul să își asume pierderile (cum fariseic se căinează Oanță, amintind în treacăt si de insolvența Mediafax – încă un șut în fundul sursei criticilor), e suficient ca băncile s-o facă, ca în Ungaria de care gura analistului nu pomenește. Îl astept cu încredere și pe Marin Pană (potrivit surselor mele, e vorba de Cristian Plangean, alt fost ziarist din departamentul de comunicare al BNR; sper ca informația să nu fie falsă, caz în care ar fi normal să se renunțe totuși la pseudonim…) care să facă vreo două tabele prin cursdeguvernare.ro în care să arate efectele pozitive ale creditului în franci și victimizarea exagerată a debitorilor. Pe la începutul anului domnul Pană arăta cum grijulia BNR este preocupată de asigurarea cresșterii averii romaânilor, cursul marcâand o ușoară apreciere față de euro în acel moment („Acum, potrivit aceleiași logici a păstrării forței leului în raport cu euro, ar fi trebuit să fim undeva la peste 4,50 lei pe euro dar nu suntem. Tot am mai păstrat un mic avantaj. (…)Unde se vede străduința discretă de a aprecia în termeni reali nu doar puterea de cumpărare dar și valoarea activelor deținute de populație”). Sigur, nu era vorba de cursul leu/dolar sau leu/franc ci de leu/euro, deși acesta s-a mai sifonat între timp. Probabil că urmează domnul Lucian Croitoru pe Contributors….

Care e problema cu Oanță & Co și Guran? În primul caz e vorba de salariați ai BNR cu acte în regulă. Este de presupus că au o contribuție la redactarea unor puncte de vedere care sunt puse apoi în gura domnului Vasilescu. De ce mai simt nevoia să iasă și în particular cu alte puncte de vedere care să le susțină activitatea de la job, de data asta în papucii de analist independent? Nu s-or simți ridicoli din postura de mame-cloșcaă ce își laudaă plozii indiferent de context și vai de capul tău dacă zici ceva de răau de ei?…Parcăa postura de editorialist cere ceva echidistanță, că parcă nu scrie sub creațiile domnului Oanță “primit la redacție din partea diviziei editoriale BNR”.

Nu le interzice nimeni să se exprime prin presă, eu aș evita însă să iau apărarea instituției la care lucrez când semnez ceva, pentru bun-simț . Cu Moise Guran e altă ciorbă. Ați observat vreo poziție critică vis-à-vis de BNR de când își face emisiunile? Dacă instituția ar avea acoperiții săi în presă, Moise ar fi un soi de Turcescu nedeconspirat încă. Mă rog, presupun că omul a fost cultivat intens, multi-băgat în seamă și cu orgoliul gâdilat, gândindu-se probabil și la viitorul său, Moise face și el ce poate…

Trăgând linie, cum au replicat avocații BNR la articolul din ZF? Încercând mai întâi să distrugă credibilitatea sursei (salariații ZF au credite în franci și sunt interesați de o soluție, sunt oricum agenții de vânzări pentru avocatul Piperea, grupul de presă e insolvent dar asta nu-l împedică să ceară ajutarea debitorilor, eventual cu bani publici), apelând apoi la populisme ieftine (dacă băncile acceptă rambursări la cursuri mai mici atunci pierd bani și pot bloca conturile de salarii) și în final contraargumentând din puțul gandirii – nu se pot produce discriminari între debitorii în valuta mai ales că cei în franci sunt doar 5% din debitori iar BNR nu intervine în relația debitor-bancă decât dacă stabilitatea sistemului e pusă la încercare (de aici poate veni deci salvarea debitorilor în franci; deh, gura păcătosului..).
Mai remarcați ceva. În pozitiile oficiale – Bunicul Vasilescu – mijloacele și argumentele BNR sunt „soft” („BNR a averizat asupra pericolului creditului în valută”- de parcă instituția ar fi una de consiliere și nu de reglementare și „există deja soluții legale pentru atenuarea situației debitorilor”, adică electorata, nici un atac la adresa celor cu păreri contrare) dar asta nu împiedică vocile pro-BNR din media să adopte varianta „hard” și să dea cu ghioaga (cum am arătat mai sus) cu multă abnegație.

Cristian Dogaru

cristiandogaru.blogspot.ro