BNR vrea să discute, dar nu după formula senatorului Zamfir

Avertisment BNR Isărescu

Banca Naţională a României (BNR) şi-a exprimat, vineri, din nou, disponibilitatea de a răspunde unei eventuale invitaţii la dialog formulate de Parlamentul României, dar a subliniat că formula utilizată de senatorul ALDE Daniel Zamfir, de a se substitui Parlamentului României, a făcut acest dialog imposibil până acum.

Marţi, BNR a anunţat că nu a participat la discuţiile din Parlament, deşi fusese invitată, pentru că a existat un cadru de ”aşa-zisă discuţie”, pregătit de senatorul ALDE Daniel Zamfir, care nu a arătat reprezentativitate parlamentară.

Vineri, BNR a anunţat că este deschisă la dialog, dar acest dialog este imposibil din cauza formulei folosite de Zamfir.

”Din păcate, formula utilizată de senatorul Daniel Zamfir, de a se substitui Parlamentului României, a făcut acest dialog imposibil până acum, în condiţiile în care un alt senator a considerat invitarea conducerii BNR ca nerespectând procedura şi fiind din această cauză un act abuziv al senatorului Zamfir”, se arată în comunicat.

BNR consideră, totodată, că centrarea invitaţiei pe persoana guvernatorului BNR, ca şi cum nu ar exista o conducere legitimă a băncii, reprezentată de Consiliul de administraţie, şi solicitarea repetată şi în permanenţă a prezenţei guvernatorului la întâlnirea cu senatorul Zamfir, sugerează mai mult o agendă personală decât o dorinţă de dialog real.

”Conducerea Băncii Naţionale a României a fost în cursul anului trecut de patru ori în Comisia economică şi, de fiecare dată, nu subiectele discutate i-au trezit interesul senatorului Zamfir, ci prezenţa sau absenţa Guvernatorului BNR. Transformarea unei preocupări personale într-un demers public în numele Parlamentului României nu poate reprezenta un motiv de discuţie, cum nici faptul că domnul Zamfir îşi arogă un rol de reprezentativitate dincolo de cea pe care o are”, se arată în comunicat.

BNR consideră că demersul senatorului Zamfir pare mai degrabă un demers personal, şi nu o invitaţie legitimă pentru o prezentare serioasă pe care BNR o poate face în faţa Parlamentului României, în baza legii sale de funcţionare şi a Tratatului Unional.

”În consecinţă, conducerea BNR nu va refuza niciodată o invitaţie din partea Parlamentului, dar refuză ferm să confunde un senator care inventează false probleme cu cel mai important for al statului”, se arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

18 Comentarii

    • Ce să mai discutați? Strîngeți parlamentu ăla de zevzeci și dați-l afară pe zarzavagiu, pe Isărescu. Altfel duce ce-a mai rămas din monedă direct la groapă, nici bani de popă nu vă mai rămîne. Cocliților, ați fost aleși ac să stați să vă uitați ca proștii unii la alții sau ac să faceți curățenie în țară?.

    • Chiar că puți, dar a inteligență! Cursul mic este în interesul străinilor care își calculează afacerile în valută dar obțin de pe piață lei. Dacă cursul ar fi mai mare la conversie ar obține mai puțină valută!
      Dacă cursul ar copia economia, atunci ar fi trebuit de mult să treacă de 5 lei, dar a avut grijă Isărescu să protejeze interesele străinilor din România! Că un curs real ar nemulțumi românii cu credite în valută, nu-l interesează pe isărescu!

    • Pai asta vrea sa discute, dar numai despre cursul vinului „Isarescu”, si nu despre robor si alte bazaconii de acest fel!

  1. Niste nesimtiti. Daca nu aveau ceva bube pe cap nu aveau de ce sa se ascunda dupa scuze penibile. Nu sti cata dreptate are zamfir , dar eschivele lui isarescu lasa sa se vada ca se teme de intrebari si de actele pe care le are senatorul.

  2. Vorbe, vorbe, vorbe… Isărescu știe că poate face pușcărie la greu pentru subminarea economiei naționale și-acum caută să se justifice. Ce greață mi-e și de acest mason trădător de neam și țară.

  3. Domnu Isarescu, Ardeti-i pe romani, ce rost are sa devina obezi? Sa-i ajutam pe bancheri sa devina obezi, imbuibandu-u cu dobanzile si cu robor-ul de-aici din tara lui Papura Voda.

  4. BNR e o ditamai cetatea in buricu’ targului–un fel de Vatican–si oamenii d’acolo improscati de zoaie din toate partile i-or fi spus matusalemicului ceva-ceva de se cere,,el acum’ fugutza”ca sa mearga in Parlament,,cu povesti”…asa cum a tinut si cateva zile-n urma la o adunare de masoni.
    Sa recapitulam:-pensionar e,K-k-demician e si mai e si mason p’deasupra. Vorba aia…trai p’vatrai neneaca si sanatos sa fie ca sa poata merge si pe la vie !

  5. Domnule Guvernator Isărescu, va apreciez și va admir dar sincer nu mă așteptam să vă pitiți după o formulă dictatorială. Adică la întrebarile domnului senator nu merită răspun fiincă nu au “reprezetabilitate parlamentară”. Adică i minoritate nu trebuie ascultată și nu merită raspunsuri. Deci domnul Guvernator nu se pleacă la chemare un senator ales ce dorește explicații într-o situație defavorabilă cetățenilor României, ci vrea listă cu semnături cu jumate plus unul dintre parlamentari. Nu interesează ce se întreabă ci cine intreabă! Este tot mai limpede că vă este frică de anumite întrebări să să nu fiți prins cu musca pe căciulă. Și din nou sugerați ca vina refuzului este nereprezentabilul domn senator Zamfir.

    • dl injiner zamfir putea cere o audienta la guvernatorul bnr. numai ca dumnealui n-are nevoie de niste clarificari, doreste numai sa-l urecheze pe guvernator. voi nu va dati seama ca nu au ce vorbi, este ca si cum i-as da eu lectii de tenis simonei, sau de fotbal lui messi.

  6. Isarescu vrea formula sa, mosmondita in laboratoarele oculte, i-a fost usor si lui Chiritescu asta, un fanfaron mincinos, ambii posedati de formulele indicate de stapani.De 30 de ani, Tutankamon nu spune ce formule foloseste,si nici nu trebuie din moment ce si-a gasit discipolii,aspirantii si masina de tocat carne in Romania, care nu zice pas! Guverne, parlamente peste care el a trecut”din pristolul d ela Roma/sa-i manace calul ovaz”,a mancat pana miliardarul se simte sufocat c a formula lui nu este respectata si ignobilul popor nu are habar de cine este EL!Asta crede el ca de banii lui, banii stapanilor cu trilioane,aurul furat dus in Elvetii sau City London, rezerva care nici nu cred ca mai exista, nu va fi intrebat niciodata! Formula lui alchimica este infailibila, al si Catu si Chiritoiu combat o realitate ca si mosul Vasielscu!In spate ii sta „consiliul „niste spectre la fel de satanice ,cu salrii de nababi pe o Ro pe care o sug si manevreaza zi de zi.Inteligenta lor malefica,marsava poate fi terminata intr-o secunda de Parlament, desi atat de tarziu dupa ,practic,sugerea Ro adusa in stadiu de cadavru!

  7. Capitalism adevarat, democratic si civilizat. Adica, banii nu dau doi bani pe parlament! Jos komunizmu!

  8. Cam unde vrea sa discute aceasta mumie despre robor si curs valutar?. In catacombe?. Acum bnr vrea sa discute fara aceptul celor 28 de state aceste 2 probleme?. Sa fie de vina Consiliul concurentei care a anuntat ca va da publicitatii ce s-a intimplat in 2008, 2011 si 2013 cu raportul privind manipularea roborului de 8 banci cu toate ca s-a prescris?. Om vedea!.

  9. Am priceput! Isarescu il trimite iar pe b.a.s.i.n.o.s.u.l de Vasilescu sa abureasca asistenta. Baa, voi nu mai plecati odata?! Ne-am saturatde povestile voastre! Va credeti, cum zice un clasic in viata, ” miezul din dodoasca „. Hai, valea!

  10. ei ashea mai merje..l am onorat pa preacinstitu si mi amm vaszt slova n jurnal..daa ia fiti atenti la intrebare : mai itzik mai ia za bre cat o luat Statu Roman pentru sasii bre?? si cu aceasta ocaziune o sa ti spui constatarea me bre; dupa ce am vazut politica de immigrare promovata di tanti markal..mi am dat seama caaa..nu romanii i au vandut pa sasii ma …nuuu ..nemtzii ma , nemtii i or cumparat pi sasi; educati, inginieriti, diplomati oameni la locul lor urmau sa fie o parghie importanta la progresul Germaniei…ei or mai scapaT CATE UNU BATU L AR TOACA..CA ASA I ROMANU TRE SA FIE NEFERICIT…SIIN IA ZA MAI ..ITZIK MAI ..VEZI IO TE RESPECT SI MA ADRESEZ CU NUMELE INITIAL NU CU FAKE NAME..pi tini cum di nu teo vandut bre dincolo??ei lasa nu s pretentios ..ma multumesc cu întrebarea..

  11. …și uite cum spuma Senatului după masa de prânz într-o bună zi provoacă echipa „muritorilor” de la BNR în frunte cu al lor etern”bătrân edec” la o „miuță” ce avea să lămurească odată pentru totdeauna problematica așa-zisei „ordonanțe pentru lăcomie a băncilor”,buuun… După câteva „driblinguri”reușite de-o parte și de alta, câteva „șuturi pe poartă” dar care nu reușesc să schimbe tabela,timp în care tot omul de rând cu credit la bancă privește cu sufletul la gură disputa televizată,ambele echipe încep să boicoteze întâlnirea acuzând „calitatea gazonului”, încep cu execuții hazardate cu mingi „date pe școală”,venind în sfârșit și fluierul de final al întâlnirii care înfățișează o remiză albă iar ceața se lasă împiedicând nocturna să lumineze „calea economiei spre vestiare”….P.S.-Eu zic că ceața e de vină ?…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.